Cumpărarea unei locuinţe în Austria, ghid pentru străini. Din ce în ce mai mulți oameni se mută în Austria, în timp ce alții planifică să facă acest lucru în viitor. Dar cât de ușor este pentru străini să cumpere o casă în Austria?
În ciuda incertitudinii economice din ultimii ani, prețurile proprietăților au continuat să crească în Austria. Vorbim despre o creştere cu 50% în ultimul deceniu.
Cuprins
Pot străinii să cumpere o casă în Austria?
Răspunsul scurt la întrebare este „da”. În primul rând, verifică-ți statutul de rezidență.
Dacă locuieşti în Austria ca cetățean al UE/AELS, ai aceleași drepturi ca și cetățenii austrieci atunci când vine vorba de achiziționarea de proprietăți, cu condiția să intenționezi să locuieşti în aceasta ca reședință principală.
O excepția este prevăzută pentru suprafețele de terenuri agricole. Restricțiile pentru utilizarea lor se referă la toate persoanele care trăiesc în UE, Norvegia, Islanda și Liechtenstein.
Citiţi şi: Ce se va întâmpla cu piața imobiliară din Austria în 2022?
Avantajele și dezavantajele achiziționării unei case
Dacă te gândeşti să cumperi o casă, ar trebui să îţi faci o idee bună despre avantajele și dezavantajele de a deține propria casă. Unul dintre avantajele incontestabile este independența față de creșterea chiriilor. În plus, deținerea unei locuințe oferă o libertate enormă de decizie și proiectare și este o investiție bună pentru bătrânețe.
Cu toate acestea, trebuie să știi că finanțarea imobiliară este adesea cu aproximativ 20 la sută mai scumpă decât închirierea unei case comparabile, potrivit Armin Bodemer, consilier specializat pentru servicii financiare (IHK).
În plus, trebuie plătite taxa de transfer imobiliar, taxe notariale și, dacă este cazul, comisioane de intermediere, care pot constitui între aproximativ cinci și aproximativ 15 la sută din prețul de achiziție.
Acest număr variază în funcție de stat și depinde și de dacă un broker este implicat sau nu. În plus, proprietarii casei sunt responsabili pentru îngrijirea și întreținerea casei. Ei au costuri suplimentare mai mari decât chiriașii. Asta pentru că trebuie să plătească pentru cheltuieli pe care chiriașii nu trebuie să le suporte. Cum ar fi: cheltuieli administrative, costurile de întreținere și reparații, comisioane bancare, dobânzi, rezerve de întreținere.
Citiţi şi: Să cumperi sau să închiriezi proprietăți în Austria?
Cumpărarea unei locuințe în Austria pas cu pas
După ce ai găsit proprietatea dorită, poți demara procesul de achiziție care durează, de obicei, între una și trei luni. Iată care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi:
- Fă o ofertă. De obicei, acest lucru se întâmplă prin intermediul agentului imobiliar și trebuie să includă și taxele și costurile asociate tranzacției. Poți să negociezi prețul într-o marjă de 5-10% față de oferta inițială.
- Plătești avansul. După ce semnezi contractul, cel mai probabil ți se va cere să plătești un avans de 10% din prețul agreat. Banii sunt ținuți într-un cont escrow al notarului până la finalizarea procesului de cumpărare.
- Angajează un notar. El va acționa ca un mediator între tine și vânzător, reprezentând interesele amândurora.
- Semnezi contractul de vânzare -cumpărare redactat de notar.
- Notarul înscrie un aviz de transmitere în cartea funciară. Viitorul proprietar este notat în cartea funciară.
- Fiscul transmite cumpărătorului avizul de impozitare a transferurilor imobiliare. După achitarea taxei, proprietatea poate fi transferată pe numele cumpărătorului.
- Transferi banii către vânzător.
- Casa îţi este predată.
- Cartea funciară confirmă că cumpărătorul a fost înregistrat ca noul proprietar al imobilului.
Cumpărarea unei locuinţe în Austria, ce taxe trebuie să plăteşti
- Taxe legale pentru contractul redactat de un avocat sau un notar: 1% până la 3% din prețul de achiziție (+ 20% TVA).
- Impozitul pe transferul proprietății de obicei la o rată forfetară de 3,5% din valoarea proprietății.
- Taxa de înregistrare la Registrul funciar.
- Taxa notarială de 2% + 20% TVA, în funcție de mărimea proprietății.
- Taxa agentului imobiliar, care este stabilită de lege la 3% până la 4% din prețul de achiziție sau valoarea de piață a proprietății + 20% TVA. Taxa este plătită atât de cumpărător, cât și de vânzător.
- Taxa de timbru: 0,5 – 1%.
- Înregistrarea proprietății: 1,1% din prețul de achiziție.
Cumpărarea unei case de vacanță sau a doua casă în Austria
Dacă doreşti să cumperi o casă de vacanță sau a doua casă în Austria, te vei confrunta cu obstacole suplimentare. Chiar și cetățenii UE se confruntă cu obstacole suplimentare în această situaţie.
Revista germană New Business a raportat în 2019 că cetățenii UE care cumpără o casă de vacanță în cele mai turistice părți ale Austriei (Tirol, Salzburg sau Vorarlberg) trebuie să obțină un permis de ședere în timpul liber (Freizeitwohnsitzbescheid), care poate dura „mulți ani”. Site-ul Luxury Vienna comentează că este „practic imposibil” să cumperi o casă de vacanță în aceste zone.
Există, de asemenea, represiuni tot mai mari în aceste state împotriva persoanelor care și-au cumpărat case despre care susțin că sunt reședința lor principală și apoi le-au folosit ca locuinţe de vacanță, potrivit avocatului german Dr. Hannes Wiesflecker.
Cumpărătorii trebuie să indice de la început dacă cumpără locuința pentru uz rezidențial permanent. Dacă, după semnarea documentelor, se descoperă o încălcare a regulamentului, cum ar fi folosirea imobilului pentru o a doua casă sau casă de vacanță, cumpărătorul riscă să plătească o amendă de 25.000 euro.
Citiţi şi: Vrei să închiriezi un apartament în Austria? Cinci escrocherii obişnuite