Sari la conținut

Kovesi: ”NU, nu doresc să candidez la președinția României. No! Nein!”

13/07/2022 15:04

Ştiri din România – Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, spune că nu intenționează să candideze alegerile prezidențiale din 2024.

Nu, nu doresc să candidez la Președinția României. Poate, ca să fiu mai clară, răspunsul meu este «Nu», «No», «Nein», «Nie» și, dacă mai practic puțin cu colegii din EPPO, o să pot să răspund «Nu» în cele 17 limbi oficiale în care se discută în EPPO”, a declarat Laura Codruța Kovesi întrebată dacă intenționează să candideze la alegerile prezidențiale din 2024.

Kovesi a explicat că scopul ei este, înainte de toate, cel de a construi o instituție „de la zero”, în calitatea sa de procuror șef european”. „Principala mea atribuție a fost să construiesc o instituție. Am construit-o de la zero. Când am fost numită, am fost oarecum singură. Am avut doar o echipă mică, de câțiva colegi, cu care am construit absolut tot, începând de la proceduri, buget, recrutări de personal. Suntem la început de drum. Vreau să construiesc o instituție europeană, independentă, puternică, care să protejeze mai bine bugetul UE. În momentul în care mandatul meu va ajunge la final, o să am, spun eu, o cunoaștere unică. O să cunosc foarte bine 22 de sisteme de justiție din Europa. Şi nu doresc să candidez la președinția României”, a mai spus procrorul-șef european.

Potrivit unui sondaj Sociopol, este de aşteptat ca turul 2 din cadrul alegerilor prezidenţiale din 2024 să fie între Laura Codruţa Kovesi şi Mircea Geoană. Despre cei doi se vorbeşte în ultima vreme că ar putea fi posibili candidaţi în 2024.

>>> Austria, firmă deținută de doi români, suspectată că a folosit facturi false pentru fonduri UE, 160 de percheziții și în România

Mircea Geoană nu exclude candidatura la președinția României

În urmă cu câteva zile, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat că, deocamdată, nu poate confirma sau infirma dacă va candida la alegerile prezidenţiale din 2024 din România, așa cum se vehiculează în spațiul public.

Pe de altă parte, el a spus că nu exclude o candidatură. Surse apropiate de fostul lider au declarat că acesta pregătește lansarea unui platforme care să reunească personalități din țară și din străinătate, și să organizeze dezbateri.

Scopul final este o nouă candidatură a lui Geoană la prezidențiale. Informația vine în contextul în care și despre președintele Klaus Iohannis sunt informații că ar putea prelua șefia NATO.

>>> Trădare la CEDO: Ministerul de Externe ACCEPTĂ condamnarea României în cazul Kovesi. „Sper că trădătorii vor plăti pentru faptele lor.”

Sursa: Mediafax. ZiarulRomanesc.at