in

Zece puncte de trecere a frontierei s-au deschis la granița româno-ungară

zece puncte de trecere a frontierei

Poliţia de Frontieră anunţă că, începând de joi, 21 mai 2020, la graniţa româno-ungara sunt deschise zece puncte de trecere a frontierei, pentru traficul de autoturisme şi persoane, pentru efectuarea formalităţilor specifice pe sensul de intrare/ieşire în/din ţară şi cu respectarea măsurilor dispuse pe linie de sănătate publică din cele două state.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, sunt deschise punctele de trecere a frontierei: Petea şi Urziceni – judeţul Satu Mare, Valea lui Mihai, Borş şi Salonta – judeţul Bihor, Vărsând, Turnu, Nădlac I şi Nădlac ÎI – judeţul Arad, Cenad – judeţul Timiş.

Tot pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră şi pentru a veni în sprijinul persoanelor care nu se deplasează cu mijloace de transport personale, sunt operaţionale pe teritoriul Ungariei, în regim permanent, două culoare de tranzit pentru transportul persoanelor cu microbuze/autocare, cu intrare în România prin P.T.F. Nădlac ÎI – Autostrada şi P.T.F. Borş, informează sursa citată.

Intrarea în România prin cele zece puncte de frontieră se realizează în regim permanent (24/24 de ore), cu respectarea condiţiilor legale dispuse în contextul pandemiei: controlul specific la intrarea în ţară, completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţa, după caz, carantina instituţionalizată.

“Pentru punerea în aplicare a soluţiilor de fluidizare a traficului la graniţa de vest, stabilite în cadrul întâlnirii care a avut loc în (…) la Budapesta, pe 19 mai, între miniştrii de Interne ai României şi Ungariei, Ion-Marcel Vela şi Sandor Pinter, şefii politiilor de frontieră din cele două state au purtat o serie de discuţii în cadrul cărora au stabilit detaliile tehnice în vederea implementării acestora la frontiera comună”, se menţionează în comunicat.

Pentru informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional, dar şi pentru evitarea timpilor mari de aşteptare de la graniţa dintre România şi Ungaria, Poliţia de Frontieră face apel către cetăţeni să consulte comunicatele oficiale şi aplicaţia Trafic online.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

40 de infirmiere vor veni pentru a munci în Austria, zona Tirol, vor fi testate coronavirus de două ori

Bestia din Linz, un român a violat o fetiță de 2 ani și 8 luni. Condamnat în Austria, refuză să fie tranferat în România