”Presiunea ideologică în Uniunea Europeană a atins proporţii fără precedent” – a declarat marţi, la Budapesta, prim-ministrul Viktor Orbán, după ce a primit-o la sediul său pe Marine Le Pen, preşedinta partidului francez Adunarea Naţională, anunță presa maghiară.
Premierul ungar şi preşedintele Fidesz a declarat cu ocazia conferinţei de presă susţinută împreună cu Marine Le Pen: ”Comisia Europeană s-a transformat din gardianul tratatelor într-un centru ideologic, iar Polonia şi Ungaria se confruntă zilnic cu această formă modernizată în stilul UE, a doctrinei Brejnev.”
Viktor Orbán a spus că, în cadrul întrevederii, au constatat cu tristeţe că ”exercitarea presiunii ideologice în cadrul Uniunii Europene a atins proporţii fără precedent.”
Promovarea migraţiei şi a societăţii deschise au ajuns la un nivel nemaiîntâlnit iar Comisia a evoluat de la un gardian al tratatelor devenind un centru ideologic – a adăugat el.
În sistemul global al Uniunii Sovietice, doctrina Brejnev însemna că, în eventualitatea abaterii unui stat membru de la ideologia determinată la nivel central, ceilalţi membri ai lagărului socialist au devenit îndreptăţiţi să intervină în treburile interne ale statului în cauză – a reamintit premierul.
El a adăugat: cu siguranţă nu este indiferent sub ce formă are loc intervenţia, invazia tancurilor sovietice era mult mai brutală decât procedura statului de drept, dar intervenţia rămâne totuşi intervenţie.
“Iar acum vedem o formă modernizată a doctrinei Brejnev în Uniunea Europeană, de care are parte zilnic nu doar Polonia, ci şi Ungaria” – a spus premierul.
Relatând despre convorbirea avută, el a spus: părţile au constatat că se confruntă cu provocări majore, competitivitatea UE în economia globală este în scădere şi nu are suficientă influenţă
şi putere politică pe arena internaţională. A reamintit că soluţionarea presiunii migraţioniste asupra Uniunii Europene nu a reuşit. Această presiune – a spus – este “o rană vie”, o povară şi
o provocare constantă. El a mai subliniat că UE nu reuşeşte să se lupte nici împotriva preţurilor energiei scăpate de sub control.
Viktor Orbán a declarat că părţile discuţiei se opun creării oricărui tip de superstat european.