Sari la conținut

Ungaria se vaccinează tot cu Sputnik, negociază introducerea variantei ”Light”

10/01/2022 15:30 - ACTUALIZAT 17/05/2023 21:51

Ungaria se vaccinează tot cu Sputnik. Optzeci de doze de vaccin rusesc anti-coronavirus Sputnik Light au sosit în Ungaria, anunță presa maghiară.

Primele doze sunt necesare pentru ca experţii Centrului Naţional de Sănătate Publică din Ungaria să înceapă investigaţiile necesare.

În funcţie de rezultate, ar putea începe negocierile comerciale. Informația a dat-o, vineri, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.

Ungaria construiește o fabrică de vaccinuri, cu cea mai mare unitate de depozitare din UE

Ungaria se vaccinează tot cu Sputnik

Ungaria se vaccinează tot cu Sputnik

Potrivit comunicatului remis de minister, ministrul a spus că unul dintre cele mai mari succese ale anului trecut, un an extrem de dificil, a fost cooperarea ungaro-rusă în domeniul vaccinurilor.

”Aproape un milion de oameni au fost imunizaţi. Astfel, Ungaria a fost prima ţară din Europa care a ajuns la o rată de imunizare de 60%.”, anunță comunicatul.

El a subliniat că această colaborare va continua acum cu începerea testării unui nou tip de vaccin.

“Dacă experţii Centrului Naţional de Sănătate Publică consideră că preparatul este sigur, eficient şi poate fi utilizat cu succes ca a treia doză de vaccin, vom începe negocierile comerciale cu producătorul”, a spus ministrul.

Noul vaccin, necesar doar o doză

El a subliniat că vaccinul, din care este necesar o singură doză, este deja utilizat în mai multe ţări din lume. Vaccinul e utilizat în Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Argentina, India. A primit autorizaţia de utilizare în San Marino, iar în Serbia procedura oficială de autorizare este în curs de desfăşurare.

“Cu cât sunt mai multe vaccinuri disponibile, cu atât mai bine. Cu cât mai multe vaccinuri pot alege maghiarii, cu atât mai bine”, a spus ministrul.

Ministrul a repetat rugămintea ca toată lumea să primească a treia doză de vaccin, contribuind astfel la menţinerea cursului normal al vieţii în Ungaria.