Sari la conținut

Trucul genial pentru a avea haine pufoase: ce ingredient trebuie să adaugi în mașina de spălat

02/06/2023 09:48 - ACTUALIZAT 02/06/2023 11:22

Consumatori Trucul genial pentru a avea haine pufoase: ce ingredient trebuie să adaugi în mașina de spălat. În loc să folosești balsam pentru rufe în mașina de spălat, un truc ingenios implică utilizarea acestui produs. Potrivit surselor, adăugarea unei cantități mici în compartimentul de clătire al mașinii de spălat poate aduce multiple beneficii pentru hainele tale. (Continuați să citiți după fotografie)
>>> O regulă strictă privind bagajele de mână provoacă haos pe aeroporturi

Trucul genial pentru a avea haine pufoase, fără balsam

Unele haine își pot pierde textura moale și catifelată în urma spălărilor repetate. Observăm acest lucru mai ales în cazul prosoapelor, care ajung să devină aspre după mai multe spălări și să nu mai poată fi folosite. Pentru a combate asprimea materialelor, majoritatea oamenilor folosesc balsam atunci când spală rufele. Acesta face ca materialele să fie moi și să aibă un miros plăcut, însă dacă vrei să eviți folosirea produselor chimice, ai un remediu ieftin și la îndemână.

De cele mai multe ori, hainele se aspresc din cauza apei dure. Dacă folosești un produs anti-calcar, efectul este diminuat, însă nu dispare în totalitate. Secretul pentru ca hainele să rămână moi și în același timp să protejezi mașina de spălat este să folosești ingrediente acide în loc de balsam. (Continuați să citiți după fotografie)
>>> Directiva UE care interzice vânzarea și închirierea locuințelor neconforme cu standardele climatice

Prepararea unui amestec

Dacă apa din zona în care locuiești este dură, poți prepara un amestec pe care să îl pui în compartimentul pentru balsam, înaintea ciclului de clătire. Amestecă apă distilată (sau dedurizată) cu acid citric sau cu oțet și toarnă o cană în compartimentul pentru balsam. Pentru a oferi hainelor un miros plăcut, poți pune și câteva picături de ulei esențial. Nu îți face griji în privința mirosului de oțet, acesta se va evapora odată ce hainele sunt uscate.

Temperatura la care se spală hainele

Majoritatea hainelor au pe etichetă instrucțiuni cu privire la spălare, uscare și îngrijire. Ar trebui să ții cont dacă nu vrei ca hainele să se deterioreze. Multe materiale naturale precum lâna, mătasea sau cașmirul nu pot fi spălate la temperaturi ridicate, pentru că se deteriorează. Altele, în schimb, este recomandat să fie spălate la temperaturi cât mai mari, pentru a fi curățate în profunzime.

Hainele închise la culoare și cele din materiale delicate se spală întotdeauna la 30-40 de grade, pentru a nu le strica. Albiturile pot fi spălate la 50-60 de grade, cu condiția să nu fie materiale delicate.
Prosoapele, lenjeriile de pat și hainele bebelușilor pot fi spălate la temperaturi mai mari, de 90 de grade, pentru a elimina toate urmele de murdărie din material.

surse: Ego, ZiarulRomanesc.at