Sari la conținut

Trei români din Austria au recunoscut că s-au vaccinat ”la chiuvetă”, la Vama Petea

09/12/2021 13:31 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:23

Trei cetățeni români stabiliți în Austria s-au prezentat în această săptămâna la DNA ca să încheie acorduri de recunoaștere a faptului că s-au vaccinat la Vama Petea, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro.

În urma încheierii acordurilor de recunoaștere, cei trei cetățeni vor primi pedepse cu suspendare.

E vorba despre celebrul dosar deschis de procurorii anticorupție la un centru de vaccinare din Vama Petea, unde medici și asistenți au pus la punct cea mai mare schemă de fraudare a campaniei de vaccinare, denumită ”vaccinare la chiuvetă”.

Mii de teste false folosite pentru a evita carantina în Austria, anchetă penală în cazul a trei români

Peste 3.500 de persoane ar fi apelat la această metodă

Din probele administrate a reieşit că, în perioada 8 septembrie – 2 noiembrie, la Centrul de vaccinare Petea figurează în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV) un număr de 5.495 de persoane ca fiind imunizate.

Din analiza datelor au rezultat suspiciuni că peste 3.500 de persoane fie nu ar fi fost fizic în centrul de vaccinare, ori au fost, dar nu ar fi primit efectiv doza de vaccin.

Austria, îngrijitoarele de bătrâni din România NU VOR FI OBLIGATE să se vaccineze

Conform DNA, o asistentă şi alte două persoane ar fi pretins şi primit, în mod repetat, sume de bani cuprinse între 250 şi 300 de euro de la persoanele care doreau să obţină adeverinţe de imunizare şi certificat digital european COVID, fără să le fi fost administrate dozele de vaccin.

Procurorii spun că mijloacele de probă au relevat existenţa a două moduri de acţiune: persoana interesată s-ar fi prezentat la centrul de vaccinare, însă doza de vaccin nu îi era administrată sau, mai frecvent, persoana interesată nici nu se prezenta la centrul de vaccinare, primind doar adeverinţa în schimbul sumei de bani solicitate.