Schengen terestru, Austria se opune în continuare – Austria menține veto-ul pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen cu granițele terestre, susținând că „sunt încă necesare” controalele la frontiere, conform declarației ministrului de Interne Gerhard Karner. Acesta a declarat, într-un interviu pentru Die Presse, că o includere în acest stadiu ar fi greșită, fără a impune condiții specifice. Karner susține necesitatea protejării graniței externe în contextul unei situații dezastruoase în sistemul de migrație european.
Citiți și: Cancelarul Nehammer vine la București cu un mesaj ferm: Austria nu susține aderarea României la Schengen
Schengen terestru, Austria se opune în continuare
Ministrul austriac a afirmat că, în colaborare cu România și Bulgaria, „s-au făcut progrese în implementarea Schengen aerian și maritim”, subliniind că este responsabilitatea Comisiei Europene să asigure funcționarea generală a sistemului.
Acesta a subliniat că libertatea completă de circulație în UE poate fi restabilită doar prin protejarea graniței externe, conform noului pact privind azilul și migrația convenit de UE. Die Presse spune că România și Bulgaria „sunt, parcă, ținute ostatice de Austria pentru a reforma sistemul UE“. (Continuă după fotografie)
CITEȘTE ȘI: Tirurile pentru Austria, blocate de bulgari: „Ați cerut controale, facem controale”
Ce spune Karner: „ar fi greșit acum”
Ministrul de Interne Karner (ÖVP) a vorbit despre veto-ul Schengen împotriva României și Bulgariei în interviul acordat Die Presse. Iată ce a spus, legat de România:
Die Presse: Din martie, regulile de intrare la Schengen se vor aplica cetățenilor români și bulgari, cel puțin pe aeroporturi. De ce Austria nu și-a ridicat complet vetoul împotriva admiterii în zona Schengen?
CITEȘTE: Bulgaria: Apel de boicot împotriva mărfurilor austriece
Gerhard Karner: «Pentru că ar fi greșit în stadiul actual. Controalele la frontierele terestre sunt încă necesare.»
Ce criterii trebuie să îndeplinească România și Bulgaria pentru ca Austria, așa cum a făcut Comisia UE în urmă cu mai bine de un an, să dea undă verde pentru ca cele două state să fie pe deplin admise în spațiul Schengen?
«Nu este vorba doar despre România și Bulgaria. Întregul sistem de migrație este în dezordine. Nu eu sunt cel care da note României și Bulgariei. Sunt dedicat unui sistem funcțional la nivel european. Și asta va fi cazul doar dacă frontiera externă este protejată. Aceasta este, de asemenea, o parte esențială a noului pact privind azilul și migrația pe care UE l-a convenit și pe care acum trebuie să-l aducem la viață. Numai atunci poate exista din nou libertate deplină de călătorie în UE.»
CITEȘTE: Europarlamentar austriac: „Am convenit că România și Bulgaria vor avea grijă de refugiații care ajung acolo”
Deci nu există condiții pe care Bulgaria și România trebuie să le îndeplinească în mod explicit. Cele două țări sunt, parcă, ținute ostatice de Austria pentru a reforma sistemul UE, scrie Die Presse.
CITEȘTE ȘI: Polițiștii austrieci vor verifica pașapoartele pe aeroportul din București după data de 31 martie
Schengen aerian și maritim de la 31 martie
Austria a acceptat aderarea la Schengen aerian și maritim a României, însă aderarea la spațiul Schengen înseamnă eliminarea tuturor controalelor, inclusiv la frontierele terestre, care creează de altfel cele mai multe probleme românilor. Decizia oficială a Consiliului UE, care va intra în vigoare în 31 martie 2024, prevede eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime pentru România și Bulgaria. Încetarea controalelor terestre va fi stabilită la o dată ulterioară în colaborare cu Austria. După cum se vede, data ulterioară nu va fi prea apropiată.