Sari la conținut

Europarlamentar austriac: „Am convenit că România și Bulgaria vor avea grijă de refugiații care ajung acolo”

21/01/2024 20:42 - ACTUALIZAT 21/01/2024 20:43

Un europarlamentar austriac a explicat pentru Euronews că Austria a convenit cu România și Bulgaria „să aibă grijă” de refugiații care ajung în aceste două țări. „Pentru viitor am convenit că România și Bulgaria vor avea grijă de refugiații care au ajuns mai întâî într-una dintre aceste două țări”. Cele două țări „se angajează să proceseze cererile de azil pe propriul teritoriu”. (continuă după fotografie)
Citește și: Schengen terestru, Austria se opune în continuare. Karner: „Ar fi greșit”

Vor fi menținute controale stricte la frontierele terestre

UE trebuie să-și pună în ordine granițele externe înainte de a putea admite pe deplin România și Bulgaria în spațiul Schengen – a declarat pentru Euronews europarlamentarul austriac din partidul de guvernământ ÖVP, Lukas Mandl.

UE a decis în decembrie să permită călătoriile cu aer și pe mare în ambele țări fără controale. În același timp, vor fi menținute controale stricte la frontierele terestre. Acest lucru s-a întâmplat la solicitarea Austriei, care a blocat luni de zile aderarea la Schengen a ambelor țări din cauza temerilor de fluxuri de migrație ilegală.
Citește și: Tirurile pentru Austria, blocate de bulgari: „Ați cerut controale, facem controale”

Austria trebuie să plătească despăgubiri României

„Austria are o abordare foarte constructivă și pozitivă. Vrem să găsim o soluție„, a spus Mandl la Strasbourg. „Așa cum am spus întotdeauna, dorim ca Bulgaria și România să fie în zona Schengen. Acest lucru nu este posibil încă, deoarece frontierele externe ale Uniunii Europene nu sunt încă protejate corespunzător. Și de aceea Austria a transmis un mesaj clar că noi „trebuie să rezolvăm mai întâi problema migrației neregulate la frontierele noastre externe. Și apoi putem merge mai departe și putem finaliza spațiul Schengen”.

România și Bulgaria vor avea grijă de refugiați – Ce susține Austria

Austria este îngrijorată de numărul mare de cereri de azil de pe teritoriul său, în ciuda faptului că este înconjurată de alte țări UE. Conform regulilor UE, migranții ar trebui să depună cerere în statele membre UE în care intră prima dată.

Mandl declară: „Știm cu toții că această regulă nu a fost cu adevărat respectată de multe state membre, într-o măsură extremă de Ungaria, din păcate, dar nici alte state membre nu au aderat în totalitate la regulă. Și pentru viitor am convenit că Bulgaria iar România va avea grijă de refugiații care au ajuns ma întâi într-una dintre aceste două țări”.
Citește și: Bulgaria: Apel de boicot împotriva mărfurilor austriece

România și Bulgaria au convenit acum să consolideze controlul frontierelor lor externe cu ajutorul agenției UE Frontex. De asemenea, aceste țări se angajează să proceseze cererile de azil pe propriul teritoriu.

Atât România, cât și Bulgaria se vor alătura spațiului Schengen pe 31 martie când vine vorba de aeroporturi și frontiere maritime. Discuțiile despre următorii pași pentru abolirea controalelor la frontierele terestre vor continua în acest an.