Sari la conținut

Reguli noi pentru certificatele de vaccinare ale copiilor. În cât timp EXPIRĂ

29/03/2022 17:38

Reguli noi pentru certificatele de vaccinare anti-Covid pentru copii. Documentele minorilor nu vor expira după trecerea a 270 de zile de la administrarea seriei de vaccinare primară.

Comisia Europeană a adoptat marţi norme noi privind certificatul de vaccinare, informează un comunicat al reprezentanţei CE în România.

Noile norme îi scutesc pe minori de la perioada standard de acceptare de 270 de zile pentru certificatele de vaccinare în urma seriei de vaccinare primară.

Deşi, în urma unei recomandări din partea EMA, a fost autorizat rapelul începând cu vârsta de 12 ani, nu toate statele membre recomandă în prezent administrarea dozei de rapel minorilor.

„Unul dintre avantajele certificatului digital este flexibilitatea cu care se adaptează la noile circumstanţe. În urma discuţiilor cu experţi, am decis că certificatele de vaccinare ale minorilor nu ar trebui să expire. Atunci când călătoresc, ei vor putea continua să utilizeze certificatul primit după seria de vaccinare primară”, a declarat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders.

Citiţi şi: Imunitatea după boală, faţă în faţă cu imunitatea prin vaccinare. Care este mai puternică?

La rândul său, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides, a afirmat: „Pandemia nu a dispărut, iar vaccinarea rămâne o măsură vitală. Mesajul nostru nu s-a schimbat. Vaccinaţi-vă, inclusiv cu dozele de rapel cât mai curând posibil. Vaccinarea salvează vieţi şi este esenţială pentru noi toţi”.

Excepţia pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani se va pune în aplicare în etapa de verificare. Prin adaptarea aplicaţiilor mobile utilizate pentru verificarea certificatelor digitale ale UE privind COVID-19. Până la 6 aprilie 2022, statele membre trebuie să efectueze adaptările tehnice pentru aplicarea acestei derogări.