Sari la conținut

Imunitatea după boală, faţă în faţă cu imunitatea prin vaccinare. Care este mai puternică?

10/02/2022 14:31

Imunitatea după boală, faţă în faţă cu imunitatea prin vaccinare. Care este mai puternică şi de durată?Anticorpii celor trecuţi prin boală oferă, cu trecerea timpului, o mai mare rezistenţă decât cei generaţi de persoanele vaccinate împotriva noului coronavirus, conform unui nou studiu, scrie Agerpres.

Studiul realizat la Centrul Medical Sheba din Israel, publicat joi şi la care au participat 432 de persoane, nu se axează doar pe cantitatea de anticorpi generaţi ci şi pe randamentul acestora.

După mai multe luni de monitorizare a pacienţilor, rezultatele obţinute au evidenţiat că, iniţial, numărul anticorpilor celor trecuţi prin boală era superior celor generaţi de persoanele vaccinate cu ambele doze de vaccin Pfizer. Şi în cazul randamentului anticorpilor este aceeaşi situaţie.

Cu trecerea timpului însă, deşi cantitatea de anticorpi a continuat să scadă la ambele grupuri – mai repede în primul grup decât în cel de-al doilea – randamentul lor a slăbit între cei vaccinaţi, în timp ce în grupul celor trecuţi prin boală s-a ameliorat.

Citiţi şi: Apare un nou tip de TEST: la fel de rapid ca cel antigen și precis ca PCR-ul

Imunitatea după boală, faţă în faţă cu imunitatea prin vaccinare. Cazul persoanelor obeze

Pe de altă parte, şi spre surprinderea cercetătorilor, datele analizate au evidenţiat şi că randamentul şi cantitatea anticorpilor pacienţilor trecuţi prin boală cu un indice de masă corporală de 30 sau superior (nivel de obezitate) au fost mai mari, în perioadele de timp studiate, decât la cei al căror IMC era sub 30 (persoane cu exces de greutate sau cu greutate normală).

Acest lucru sugerează că persoanele cu obezitate, care au trecut prin boală, sunt mai bine protejate împotriva viitoarelor infectări cu COVID-19, decât persoanele cu exces de greutate sau cu greutate normală.

“Aceste rezultate oferă informaţie specifică a răspunsului imunitar ce poate explica nivelul de protecţie diferenţiat împotriva COVID-19 între cei infectaţi prealabil şi cei vaccinaţi”, a subliniat Carmit Cohen, unul dintre responsabilii acestei cercetări, care va fi prezentată în aprilie la Congresul European de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase din Lisabona.