Sari la conținut

Povestea Anei, o româncă care trăieşte de peste 15 ani în Austria: „Regret că mi-am minţit copilul în legătură cu meseria mea”

01/11/2022 17:42 - ACTUALIZAT 14/12/2023 21:59
Povestea Anei româncă stabilită 15 ani Austria

Români în Austria – Povestea Anei, româncă stabilită de 15 ani în Austria. A ajuns la Graz prin Republica Cehă și este lucrătoare sexuală de foarte mult timp. Singurul regret al Anei este că și-a mințit copilul în legătură cu meseria pe care a prcticat-o foarte mult timp.

Intrarea în afacere? Nespectaculoasă! Nu a fost nicio presiune, nici trafic de persoane, nici violență: „Dacă era presiune, era economică. Aveam datorii acasă, aveam nevoie de bani”, spune Ana, care s-a născut în România. Așa a ajuns să pratice această meserie în Cehia acum vreo 20 de ani: „În primele săptămâni mi-a fost foarte greu”. Pentru că aici nu vorbim despre „dragoste de vânzare”, asta ar induce în eroare. Vorbim despre munca sexuală, vânzarea propriului corp. Acest job avea să o aducă apoi la Graz: „O altă femeie mi-a spus că ar fi mai bine aici, aş putea câștiga mai mulți bani”.
>>> Viena, româncă ce dormea pe asfalt, sub un pod, ajutată de un localnic: ”S-a uitat la mine cu lacrimi în ochi și mi-a mulțumit”

În cele din urmă, capitala statului Stiria urma să devină un refugiu sigur pentru Ana într-o industrie în mare măsură reglementată în această țară. „Am început într-un bordel și am rămas acolo până când am renunțat acum câțiva ani”.

Povestea Anei, româncă stabilită de 15 ani în Austria. „99% dintre clienţii mei au fost buni cu mine”

Ana este o persoană „care păstrează întotdeauna distanța”. Ea a trăit într-un parteneriat, a avut un copil, pe care l-a dus zilnic la grădiniță sau la școală, apoi ea mergea la muncă, ca la birou. De la 9:00 până la 17:00: „N-am lucrat niciodată în weekend, niciodată noaptea. Și 90 la sută dintre clienții mei erau obișnuiți. Unii au venit la mine timp de 15 ani. Aproape că am devenit prieteni. Clienţii au fost în proporție de 99 la sută buni cu mine – și acel 1 la sută este peste tot.”
>>> Un român deține o cramă chiar la Viena și vinde vin cu propria sa marcă

Versiunea pentru propriul tău copil: „Am fost chelneriță”

Dacă Ana regretă ceva este că: „I-am spus copilului meu că trebuie să-mi spună mereu adevărul. Dar eu l-am mințit, i-am spus mult timp că lucrez ca şi chelneriță. I-am spus despre slujba mea adevărată doar când era adolescentă. A fost foarte, foarte greu…”

Sursa: Krone.at, ZiarulRomanesc.at