Sari la conținut

Peste 4.000 de polițiști de frontieră, pregătiți pentru traficul din perioada Paștelui

14/04/2022 13:38 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:15

Peste 4.000 de polițiști de frontieră, pregătiți pentru traficul din perioada Paștelui.

Având în vedere că ne aflăm în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, la nivelul Poliției de Frontieră Române au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat.

Polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă.

Se cere mărirea capacității logistice și de resurse umane a Poliției de frontieră. Interpelare în Parlament

Peste 4.000 de polițiști de frontieră

Totodată, la nivelul punctelor de trecere a frontierei a căror infrastructură permite acest lucru, va fi operaționalizată câte o bandă care va asigura un control operativ al documentelor pentru persoanele vulnerabile.

Cetățenii care pot tranzita frontiera pe aceste benzi, ce vor fi semnalizate corespunzător, sunt persoanele cu dizabilități, vârstnicii, femeile însărcinate sau părinți singuri cu copii mici.

În funcție de configurația punctelor de trecere a frontierei terestre, se va realiza o preselectare a persoanelor în cauză, care vor fi îndrumate către culoarele respective.

În această perioadă, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontierăpeste 4.000 de poliţişti de frontieră desfăşoară zilnic, la nivelul întregii ţări, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

În prezent, prin punctele de frontieră, tranzitul autoturismelor şi al persoanelor se derulează în condiţii normale pentru această perioadă. Fără a se înregistra blocaje sau timpi mari de aşteptare. 

Dacă situaţia o impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz. Totul până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei.

Circulația camioanelor oprită în Ungaria

Având în vedere că la acest sfârșit de săptămână se sărbătoreşte Paștele Catolic, menţionăm că, în această perioadă, pe teritoriul Ungariei, circulaţia autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este oprită.

Astfel, autorităţile de frontieră din Ungaria au comunicat că, în intervalele 14.04.2022, ora 23.00-15.04.2022, ora 23.00 și 16.04.2022, ora 23.00-18.04.2022, ora 23.00, circulaţia acestui tip de vehicule este restricţionată, iar în intervalele vizate şoferii automarfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe drumurile publice din ţara vecină

Etichete: