Sari la conținut

Pensionarii din Austria primesc bani mai devreme, pe 30 octombrie. De ce unii vor încasa mai puțin decât se așteaptă

Etichete:
27/10/2026 21:40
Pensionarii din Austria primesc bani mai devreme, pe 30 octombrie. De ce unii vor încasa mai puțin decât se așteaptă

Pentru milioane de pensionari din Austria , sfârșitul lunii octombrie aduce o plată mai mare decât de obicei. Banii vor intra în cont înainte de începutul lunii noiembrie , iar pentru mulți suma se va apropia de valoarea a două pensii lunare . Există însă un detaliu important: nu toți pensionarii vor primi integral plata suplimentară, iar diferența poate ajunge la sute de euro. Potrivit informațiilor confirmate de instituția austriacă de pensii, vineri, 30 octombrie 2026, va fi plătită pensia aferentă lunii octombrie, împreună cu cea de-a 14-a pensie.

Pensionarii din Austria primesc bani mai devreme, pe 30 octombrie. De ce unii vor încasa mai puțin decât se așteaptă

Pensiile în cont pe 30 octombrie

În Austria, pensiile sunt plătite, în mod obișnuit, în prima zi a lunii următoare. Dacă această zi cade într-un weekend sau într-o sărbătoare legală, plata este efectuată în ultima zi lucrătoare anterioară. Anul acesta, 1 noiembrie cade duminica și coincide cu sărbătoarea Tuturor Sfinților (Allerheiligen). Prin urmare, instituția austriacă de pensii, Pensionsversicherung (PV), a confirmat plata pentru vineri, 30 octombrie.

Cine primește a 14-a pensie în Austria

Plata suplimentară din octombrie este acordată, în principiu, beneficiarilor de pensii pentru limită de vârstă, pensii de invaliditate, pensii de urmaș și pensii parțiale. Nu este necesară depunerea unei cereri. Plata se efectuează automat, odată cu pensia lunară. În mod normal, valoarea brută a celei de-a 14-a pensii este egală cu pensia brută din octombrie. Totuși, pentru persoanele care s-au pensionat recent, suma poate fi calculată

De ce unii pensionari primesc doar o parte din bani

Regula importantă îi privește pe cei care au început să primească pensia în cursul anului 2026. Pentru plata integrală din octombrie, beneficiarul trebuie să fi primit pensie în toate cele șase luni luate în calcul, din mai până în octombrie. Pentru fiecare lună fără drept la pensie din acest interval, plata suplimentară se reduce cu o șesime.

Luna începerii pensieiProporția plății speciale din octombrie
Mai 2026 sau mai devreme100%
Iunie 20265/6
Iulie 20264/6
August 20263/6
Septembrie 20262/6
Octombrie 20261/6

De exemplu, o persoană pensionată în august 2026, cu o pensie brută lunară de 2.000 de euro, va primi în octombrie 1.000 de euro brut ca plată suplimentară, nu 2.000 de euro, potrivit instituției de pensii austriece.
Citește și: Austria îngheață scumpirea unor documente în 2027. Guvernul anunță ce se întâmplă cu permisele și pașapoartele

Câți bani pot intra în cont pe 30 octombrie

Iatp și calcule orientative pentru pensionarii singuri, cu o singură pensie și fără deduceri fiscale suplimentare.

Pensie lunară brutăTotal net estimat pe 30 octombrie
1.000 €1.880,00 €
1.500 €2.735,40 €
2.000 €3.568,98 €
2.500 €4.291,28 €
3.000 €5.033,72 €

De ce suma netă poate fi diferită

Din plata suplimentară se reține contribuția pentru asigurarea de sănătate de 6%, precum și impozitul aplicabil. Potrivit Pensionsversicherung, primele 620 de euro din plățile speciale anuale, după deducerea contribuției de sănătate, sunt scutite de impozit. Pentru partea impozabilă se aplică, în condițiile prevăzute de lege, cota preferențială de 6%. Din acest motiv, suma netă primită în octombrie poate fi diferită de cea încasată în aprilie, chiar dacă pensia brută nu s-a schimbat.
Citește și: Pensionare la 67 de ani în Austria? Ce este propunere și ce prevede legea în 2026

Regulile se aplică și cetățenilor români care beneficiază de o pensie din sistemul austriac, în funcție de drepturile individuale. Persoanele care primesc și o pensie din România trebuie să distingă între cele două sisteme: plata specială austriacă nu înseamnă automat dublarea pensiei românești. Pentru beneficiarii care locuiesc în afara Austriei, data la care banii devin vizibili în cont poate depinde și de procesarea transferului bancar.