Naționalizarea OMV-ului?
„Acționarii, afară din OMV”! Narativul generalui, prinde! Viceprefectul landului „Austria Inferioară”, fostul general de poliție, Franz Schnabl, liderul regional al partidului social-democrat, SPÖ, a cerut ca Austria să revină ca proprietar majoritar al companiei OMV, proprietara Petrom.
El a prezentat un plan concret pentru limitarea prețului combustibilului, conform cotidianului. KURIER din Viena în ediția sa de seară din 28.07.2022.
OMV a beneficiat de prețurile ridicate la petrol și gaze și și-a dublat vânzările și profiturile în prima jumătate a anului 2022. Vânzările au crescut cu 124%, până la 30,6 miliarde Euro. Venitul net atribuibil acționarilor a crescut cu 95 %, până la 2,493 miliarde de euro, după cum a anunțat compania astăzi. Partea Petrom-ului: 700 milioane!
Naționalizarea OMV-ului?
Franz Schnabl a subliniat că, în timp ce OMV-ul prosperă, austriecii nu-și mai permit să plătească prețul piperat al combustibilul la pompă. Cu programul său, ieșit „la timp” înaintea alegerilor regionale de land, prețurile la carburanți ar putea fi reduse, crede Schnabl.
Ziarul KURIER scrie despre OMV, citând-ul pe politicianul social-democrat, drept „proprietatea comună a austriecilor”. „Transferurile lunare de miliarde de la șoferi către șeicii petrolieri și alți acționari ai OMV-ului duc la sărăcirea treptată a Austriei. OMV trebuie să-și asigure în primul rând mandatul de aprovizionare pentru compatrioți.”
Este bine de știut că o naționalizare nu este posibilă fără o decizie guvernamentală, fapt greu de imaginat în prezent. Semnalul politic este însă unul semnificativ. Dă apă la moară multor nemulțumiți, care abia așteaptă să pălmuiască politic guvernul federal al coaliției conservatorilor cu verzii.
Ceea ce social-democrații, aflați la nivel federal în opoziție, abia așteaptă!
un articol de dr. Alex Todericiu, Viena