Sari la conținut

Român de 39 de ani ucis de excavator la locul de muncă în Austria

07/02/2022 11:42 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:20

Încă un român mort la muncă în Austria. Un bărbat de 39 de ani a murit vineri într-un accident mortal în timpul lucrărilor forestiere la St. Stefan ob Leoben, în landul Stiria. Românul a vrut să scoată ramuri cu un excavator cu șenile, s-a răsturnat și a murit pe loc.

Mort la locul de muncă în Austria

Vineri dimineață, românul, care locuia în districtul Bruck-Mürzzuschlag, muncea cu colegii pentru a scoate ramurile unor copaci cu un excavator.

Probabil că a intrat utilajul de lucru prea departe față de marginea drumului, făcând ca excavatorul să piardă aderența și să se prăbușească.

Un coleg de serviciu a auzit zgomotul și a descoperit corpul neînsuflețit al bărbatului de 39 de ani la scurt timp după aceea. El a anunțat serviciile de urgență.

Tirol, român de 37 de ani, lovit mortal la locul de muncă de un copac înalt de 10 metri

Lucrător forestier român de 38 de ani, mort la muncă la Mariazell

Au fost mobilizate detașamentele de pompieri Lobming și St. Stefan și elicopterul de salvare C17, însă medicul de urgență nu a putut decât să stabilească decesul bărbatului.

Se presupune că muncitorul a murit din cauza rănilor grave imediat după accident, scrie oe24.at.