Escrocheria fiică-fiu în Austria. Oficiul Federal de Poliție Criminală face acum un apel drastic către public și avertizează cu privire la creșterea masivă a fraudei. Sâmbătă, autorităţile au avertizat din nou împotriva fraudelor online care folosesc SMS-uri sau mesaje pe WhatsApp pentru a efectua „Escrocheria fiică-fiu”, păcălind victimele să plătească sume mari de bani. O creștere de 350 la sută a cazurilor a fost înregistrată în ultimul timp.
>>> Escrocheria WhatsApp, poliţia avertizează: “Se răspândește în toată țara”
Escrocheria fiică-fiu în Austria
BKA descrie abordarea fraudatorilor:
- Escrocii folosesc un număr necunoscut victimei pentru a trimite mesaje SMS sau pe Whatsapp către mii de numere de telefon.
- În mesaj ei se prefac că sunt fiica sau fiul victimei și declară că scriu de pe telefonul mobil al unui prieten (de unde și numărul necunoscut)
- Apoi cer plăți urgente de sume de bani de până la patru cifre care să fie transferate către un cont.
În ciuda avertismentelor intense din partea diferitelor autorități din Austria, „înşelătoria fiică-fiu” se confruntă în continuare cu creșteri enorme. Între octombrie și decembrie, numărul incidentelor raportate poliției a crescut cu aproximativ 350 la sută, până la aproximativ 880 de rapoarte pe lună la nivel național. Aproximativ 50% dintre aceste incidente au fost documentate ca infracțiuni de fraudă finalizate cu prejudicii financiare. Este vorba despre peste 600.000 de euro numai în octombrie, cu o tendință ascendentă puternică.
Datorită acestui număr mare de cazuri, face apel la populaţia mai tânără să atragă atenţia celor mi în vârstă asupra acestei infracţiuni are a luat o amploare de nebănuit. „Avertizează-ți părinții și bunicii!” se numeşte campania.
Acestea sunt sfaturile poliției
- Dacă un membru al familiei vă contactează în mod neașteptat pe un număr de telefon nou/necunoscut, sunați imediat înapoi pe membrul familiei afectat la numărul deja salvat și asigurați-vă că el v-a sunat!
- Nu răspundeți la niciun contact fără a verifica problema, de exemplu, punând întrebări!
- Nu sunteți sigur? Contactați oricând poliția, veţi primi sprijin!
- Dacă s-au produs daune, anunțați imediat banca sau furnizorul cardului de credit și încercați să anulați plata.
- Depuneți un raport la cea mai apropiată secție de poliție.
>>> Vrei să închiriezi o locuinţă în Austria? Fereşte-te de escroci!
Sursa: Heute, ZiarulRomanesc.at