Sari la conținut

Consulatul de la Salzburg este în sfârșit deschis, românii din zonă au acces la aceste servicii

04/07/2023 15:16 - ACTUALIZAT 14/12/2023 21:48

Consulatul de la Salzburg este în sfârșit deschis, românii din zonă au acces la aceste servicii. Vă informăm că începând de luni, 8 mai 2023, Consulatul General al României la Salzburg este deschis solicitanților de servicii consulare. Astfel, pe teritoriul Austriei vor funcționa două reprezentanțe diplomatice și consulare ale României, care oferă servicii, asistență și protecție consulară.
>>> Pașapoartele devin acte de identitate: ce modificări se aduc noilor documente

Consulatul de la Salzburg este în sfârșit deschis

Începând din 8 mai a.c., oficiul consular de la Salzburg va primi și procesa cererile de servicii, asistență și protecție consulară formulate de către cetățenii români din circumscripția formată din landurile Salzburg, Vorarlberg, Tirol, Kärnten și Oberösterreich.

Sediul Consulatului General al României la Salzburg este poziționat într-o zonă centrală, care asigură accesul facil al publicului, fiind adaptat standardelor de calitate specifice activității consulare.

Deschiderea Consulatului General de la Salzburg face parte din procesul complex de extindere a rețelei consulare a României și vine în întâmpinarea solicitărilor tot mai numeroase de asistență, protecție și servicii consulare ale comunității românești din Austria, care a crescut constant în ultimii ani.
>>> Reguli noi pentru șomerii din Austria: vor fi trimiși la muncă și în alte regiuni, nu doar în cele unde locuiesc

Coordonatele Consulatului General al României la Salzburg sunt următoarele:

ADRESĂ: Rudolfskai 50, 5020 Salzburg.

INFORMAŢII CONSULARE

  • ► Telefon call-center pentru informații consulare: 0043-662254158
  • ► E-mail: contact@informatiiconsulare.ro și salzburg.consul@mae.ro
  • ► Portalul www.econsulat.ro – programări ghișeu consular on-line
  • ► Portalele www.econsulat.ro și www.informatiiconsulare.ro vă oferă informații complete despre toate serviciile consulare.
  • ► Adresa web: https://salzburg.mae.ro/

Telefon de urgență: 0043-6765568898.

sursa: Ambasada României la Viena