Sari la conținut

Consulat itinerant la Graz, zilele când puteți solicita pașapoarte sau alte documente

17/05/2023 18:14

Români în AustriaConsulat itinerant la Graz. În perioada 10-11 iunie 2023, Ambasada României la Viena organizează un consulat itinerant la Graz, prin intermediul căruia va presta servicii consulare pentru cetățenii români cu domiciliul/reședința în landurile din proximitate.
>>>Consulatul de la Salzburg este operațional, deschis începând de luni, 8 mai 2023

Consulat itinerant la Graz – INFORMAȚII UTILE

Între 16 mai 2023 și 5 iunie 2023, cetățenii români pot solicita prin e-mail (viena.itinerant@mae.ro) programarea pentru următoarele tipuri de servicii consulare:
• servicii notariale (procuri, declarații);
• transcrieri certificate de naștere, căsătorie și deces;
• adeverințe de cazier judiciar;
• documente de călătorie (pașapoarte și titluri de călătorie);
• adeverințe renunțare cetățenie;
• solicitare duplicate certificate de naștere, căsătorie, deces şi adeverințe de stare civilă din România. Aceste tipuri de documente pot fi solicitate astfel : 1. prin intermediul secției consulare, vor sosi într-un interval de timp de 3-6 luni și trebuie să fie ridicate personal de către solicitant de la Secția consulară Viena sau 2. prin procură.
ATENȚIE!!!
Din motive tehnice, nu avem posibilitatea de a oferi, în cadrul consulatelor itinerante, alte servicii decât cele sus-menționate.
>>>60 de euro pe lună, guvernul anunță un nou bonus care va fi plătit AUTOMAT

PROGRAMAREA

Programarea prin e-mail se va face prin transmiterea, la adresa de email: viena.itinerant@mae.ro, a următoarelor informații:
• date de identificare (numele și prenumele solicitantului, numărul de telefon);
• tipul de serviciu consular dorit;
• copii ale documentelor necesare pentru efectuarea serviciului consular în cauză, în format .pdf (actele necesare pentru diversele servicii consulare le găsiți aici: https://viena.mae.ro/node/465)
• în cazul procurilor cu conținut special, se vor transmite textele dorite în format editabil Word (.doc, .docx).
Confirmarea programării solicitate vi se va transmite tot prin e-mail, după primirea și analizarea documentelor pe care ni le puneți la dispoziție, dar nu mai devreme de 6 iunie 2023.
>>>Guvernul anunță noile ajutoare masive din iunie. Cine are dreptul

Certificatele plastifiate sunt NULE

ATENTIE! În conformitate cu noile modificări legislative în materia actelor de stare civilă (Legea nr. 105/2022), sunt NULE certificatele de naştere, de căsătorie sau de deces care au fost plastifiate (cele care au fost introduse în folie de plastic în vid), precum și cele modificate sau completate fără drept.

Dacă sunteti în posesia unor certificate plastifiate sau a celor de format vechi, vă recomandăm să solicitați un duplicat (personal, cand vă deplasați în România sau prin intermediul Secţiei Consulare din Viena, a Consulatului General de Salzburg, respectiv prin intermediul Consulatului itinerant de la Graz în perioada limitată în care va fi organizat).
>>> Personalul consulatului de la Viena RENUNȚĂ la ziua liberă de 1 iunie: ”Facem documente pentru copii”

Pentru informații suplimentare privind obținerea actelor din România prin intermediul oficiului consular, vă rugăm să accesați Asistenţă şi servicii consulare pentru cetăţenii români | AMBASADA ROMÂNIEI în Republica Austria (mae.ro).

Dacă dețineți deja o programare efectuată pe platforma de programări www.econsulat.ro pentru unul dintre serviciile consulare pentru care ați primit deja programare în cadrul Consulatului itinerant de la Graz, vă rugăm să o anulați pentru ca alți cetățeni să poată beneficia de ea.

IMPORTANT!

Programările vor fi făcute în ordinea cronologică a trimiterii tuturor documentelor necesare serviciului consular dorit și în limita programului de lucru menționat. Dosarele primite după data comunicată și cele incomplete nu vor fi acceptate. Vă rugăm să vă prezentați la data și ora programării (cu maximum 10 minute înainte de ora comunicată) cu toate DOCUMENTELE ÎN ORIGINAL.

ATENȚIE! ÎN SITUAȚIA ÎN CARE DOSARUL ESTE INCOMPLET, CEREREA NU VA PUTEA FI PROCESATĂ ȘI PROGRAMATĂ. În anumite situații particulare, este posibil să vi se solicite transmiterea de documente suplimentare.

UNDE? Pfarre Graz-Münzgraben, Münzgrabenstraße 61, 8010 Graz
CÂND? 10-11 iunie 2023
PROGRAM ZILNIC:
• sâmbătă, 10.06.2023 – 09:30-12:30, 13:30-18:00
• duminică, 11.06.2023 – 09:30-12:30, 13:30-18:00

sursa: Ambasada României la Viena