Sari la conținut

Cărțile de identitate simple, fără cip, nu vor mai fi valabile în străinătate, iată până când pot fi folosite în afara țării

06/02/2023 09:44 - ACTUALIZAT 07/02/2023 10:15

Cărțile de identitate simple, fără cip, nu vor mai fi valabile în străinătate. În acest an, emiterea cărții electronice de identitate în România va fi extinsă la nivel național, în condițiile în care acum e posibilă doar în județul Cluj.
Acestea vor putea fi folosite atât pentru legitimare, cât și ca document de călătorie, alături de pașaport, în țările care le recunosc astfel, în timp ce cărțile de identitate simple, care reprezintă alternativa la actele cu cip (pentru cine nu vrea un document de identitate electronic), vor putea fi folosite doar pentru legitimarea la nivel național.
Cărțile de identitate actuale, de fapt, și cele emise până la sfârșitul anului, vor putea fi folosite în continuare ca document de călătorie, atâta timp cât sunt valabile.

Citiți și: 2.460 euro de persoană – următorul bonus este fix. „Plătit uniform în toate statele federale”

Cărțile de identitate simple, fără cip, nu vor mai fi valabile în străinătate

Concret, după cum stabilește OG 12/2023, ce se aplică de azi, cu ajutorul actului de identitate, în general, se poate face dovada identității, a cetățeniei române și, după caz, a domiciliului sau a reședinței din România. În plus, dovada reședinței se face și cu ajutorul unui document numit dovadă de reședință, care va însoți cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate și cartea de identitate provizorie.

Apoi, cartea electronică de identitate, aflată în termen de valabilitate, constituie document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene, precum și în statele terțe care o recunosc ca document de călătorie, după cum mai scrie în aceeași ordonanță.

Ordonanța nu îi omite nici pe cei cu cărți de identitate emise până la apariția celor electronice, adică cele actuale. Mai precis, potrivit actului normativ, cărțile de identitate emise până la data de 31 decembrie 2023, aflate în termen de valabilitate, constituie document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene, precum și în statele terțe care le recunosc ca document de călătorie.

Așadar, vor putea fi folosite ca document de călătorie în continuare, alături de pașaport și de cartea electronică de identitate, și cărțile de identitate emise până la sfârșitul anului, cu condiția să fie valabile.

Citiți și: De la 1 februarie, cazierul judiciar poate fi obținut ONLINE gratuit, iată ce trebuie să faci, pas cu pas

Cele fără cip, doar pentru legitimarea în țară

În schimb, cărțile de identitate simple (fără cip), ce reprezintă o alternativă la cele electronice, vor putea fi folosite doar pentru legitimarea în țară, nu și pentru călătorii în afara granițelor.

Emiterea actelor de identitate electronice e posibilă acum doar în județul Cluj, dar autoritățile au anunțat recent că va fi extinsă emiterea acestor acte la nivel național după jumătatea anului.

Totodată, costul emiterii a cel puțin cinci milioane de acte electronice de identitate va fi suportat de către stat. După toate estimările, banii alocați vor ajunge pentru actele electronice emise în următorii trei ani, respectiv până în 2026.

surse: avocatnet.ro, ZiarulRomanesc.at