Viena se pregătește să ofere un sprijin financiar foarte practic cetățenilor săi, anunțând reluarea unui program inovator menit să încurajeze reparațiile și să reducă deșeurile. Primăria dezvăluie un nou plan de acțiune care promite să aducă un beneficiu dublu: atât pentru buzunarele locuitorilor orașului, cât și pentru mediu.
Indiferent dacă este vorba despre o bicicletă, un urs de pluș sau un șifonier, cererea pentru bonusul pentru reparații din Viena a fost extrem de mare în ultimul timp. Dar odată cu sfârșitul anului, a expirat și perioada de acțiune a programului inițiat de primărie. Acum a venit vestea bună: programul se reia înainte de vara aceasta, informează Heute
Se va plăti, așa cum s-a întâmplat și până acum, jumătate din costul reparației – dar maximum un bonus 100 de euro, sub formă de voucher. Estimările de cost vor fi acoperite în întregime dacă nu depășesc suma de 55 de euro. Prin acest program de susținere, Primăria din Viena dorește să evite deșeurile și, în plus, să economisească resurse. (Continuă mai jos)
CITIȚI ȘI ► Viață grea în Austria – Una din trei gospodării se luptă cu dificultăți financiare
Benefic pentru economie și pentru natură
„Până acum, cu ajutorul bonusului pentru Reparații, am reușit să economisim peste 2.860 de tone de CO₂ și să reparăm cu succes peste 40.000 de obiecte”, se bucură Jürgen Czernohorszky, consilierul municipal pentru climă din Viena (SPÖ).
Pentru a beneficia de bonus, locuitorii trebuie să descarce un Voucher pentru Reparații după ce și-au deschis un cont „Stadt Wien Konto” online. Totuși, pentru fiecare reparație poate fi utilizat doar un singur bonus. Perioada de valabilitate este de două săptămâni și este indicată pe voucher. Dacă această perioadă expiră, bonusul este anulat.
Cu bonusul puteți face reparații la companiile participante. Suma subvenționată va fi dedusă imediat de pe factură, astfel încât nu trebuie să faceți cereri de rambursare.
CITIȚI ȘI ► Informații importante privind salariul în Austria în 2024
Nu se repară dispozitive electronice
Atenție: În timp ce bonusul național pentru reparații susține repararea dispozitivelor electronice la nivelul întregii Austrie, dispozitivele electronice nu sunt luate în considerare la Voucherul pentru Reparații din Viena. Care sunt domeniile acoperite? Expertul în protecția mediului, Markus Piringer, oferă câteva exemple: „Genti de mână, jucării, ascuțirea cuțitelor, repararea hainelor sau a instrumentelor muzicale”, enumeră coordonatorul de proiect de la „Consiliul pentru Protecția Mediului”.