Sari la conținut

Bani siguri în Austria: Ghid pentru deschiderea unui cont bancar

12/05/2023 18:29

Bani siguri în Austria: Ghid pentru deschiderea unui cont bancar Lucrezi în Austria și îți primești salariul în euro sau studiezi acolo și vrei să-ți deschizi un cont bancar prin care să-ți gestionezi cheltuielile? Veștile sunt bune: este mai simplu ca bună ziua. Ai în continuare toate informațiile necesare pentru a-ți deschide un cont bancar în Austria indiferent că preferi să mergi într-o sucursală sau ești mai degrabă adeptul operațiunilor online.
Citește și: Austriecii investesc în metale prețioase și imobiliare, iată cum se protejează de inflație

Cum să deschizi un cont bancar în Austria

De ce documente ai nevoie ca să deschizi un cont bancar în Austria? Dacă ești deja în Austria și nu ți-ai deschis încă un cont bancar, îți va fi foarte ușor să faci acest lucru ca cetățean al unei țări membre UE și mai ales dacă ai deja un job și ți-ai închiriat o locuință. Iată care sunt documentele pe care trebuie să le pregătești înainte de a te adresa unei bănci:

Cum deschid un cont în Austria ca nerezident?

Cu toate că este mai ușor să-ți deschizi un cont bancar în Austria ca rezident, sunt bănci care le permit și nerezidenților să facă acest lucru. Este vorba în special de băncile mari ca Bank Austria, parte a grupului UniCredit, Erste Group Bank sau Raiffeisen Zentralbank.
Citește și: „Ce să fac cu 25 milioane de euro?” – Așa vrea milionara Marlene Engelhorn să își împartă moștenirea

Aceste bănci sunt specializate în a oferi servicii cetățenilor străini, care își pot gestiona banii în mai multe monede. Dacă vrei să accesezi un astfel de cont internațional, cel mai probabil trebuie să faci o vizită la bancă. Este de preferat să îți faci o programare înainte și să te asiguri că ai toate documentele pregătite.
Citește și: Noul ”super-radar” din Austria te amendează dacă ai depășit viteza cu doar trei km/h în plus

Cum pot deschide un cont înainte de a ajunge în Austria?

Ca să-ți gestionezi banii în Austria ai nevoie de un cont în euro. Ceea ce înseamnă că dacă îl ai deja, îl poți folosi fără griji. Angajatorii austrieci nu au nicio problemă să plătească salariile într-un cont deschis la o altă bancă din UE, iar băncile să încaseze credite ipotecare, împrumuturi sau asigurări din conturi din afara țării.

Și pentru că procesul de deschidere a unui cont bancar în Austria de la distanță este mai complicat, poți apela la băncile din România, pentru că majoritatea au portofoliu un astfel de produs. Cel mai indicat ar fi să mergi la bănci precum BCR, parte a grupului austriac Erste Bank, la Unicredit, care face parte din același grup cu Bank Austria, sau la Raiffeisen. Astfel poți verifica ofertele lor pentru cei care vor un cont bancar în Austria

Pot să deschid online un cont bancar în Austria?

Unele bănci oferă posibilitatea deschiderii unui cont online, dar cel mai bine este să verifici condițiile particulare ale băncii pe care ai ales-o. Și asta pentru a vedea în ce măsură modalitățile de verificare a identității sunt disponibile din România.

Pentru că dacă aplici pentru deschiderea unui cont online, sunt mai multe modalități de a ți se verifica identitatea, printre care:

  • eID – informațiile personale și cartea de identitate sunt trimise prin internet;
  • fotografie – trimiți o fotografie și înregistrezi un clip cu fața ta;
  • video call – introduci datele personale și utilizezi camera web pentru a apela un consultant care îți va verifica identitatea.

surse: Wise.com, ZiarulRomanesc.at