Un român care conducea un camion de mici dimensiuni a rămas blocat pe un drum de munte, după ce sistemul de navigație l-a îndrumat greșit. El căuta disperat o benzinărie, scrie ORF.
Sâmbătă după-amiaza, românul a trebuit să fie salvat de pe un teren impracticabil cu micul său camion în zona Axamer Lizum (districtul Innsbruck-Land), în apropiere de o pârtie de schi.
Sâmbătă, în jurul orei 18.00, poliția a fost informată că un camion mic a fost blocat pe drumul de pietriș care ducea la Hoadl. Șoferul, în vârstă de 44 de ani, i-a spus polițistului că a căutat o benzinărie și că dispozitivul său de navigație i-a arătat o benzinărie la doi kilometri distanță.
El a avut încredere în dispozitivul de navigație și, prin urmare, a condus pe drumul abrupt de pietriș și apoi a rămas blocat, pentru că i se consumase și tot carburantul, scrie meinbezirk.at.
În afara unui echipaj de poliție, la fața locului s-au prezentat rapid pompierii și o companie de remorcare, care au reușit să repună camionul condus de român în circulație.
Axamer Lizum este un sat situat la sud-vest de Innsbruck. El a găzduit toate competițiile de schi alpin de la Jocurile Olimpice de Iarnă din 1964, cu excepția probei de coborâre masculin care a avut loc la Patscherkofel. Doisprezece ani mai târziu, el a găzduit exact aceleași probe de schi alpin.