Sari la conținut

Austria, de la 1 noiembrie mașinile trebuie să fie echipate OBLIGATORIU cu anvelope de iarnă, amenzi de până la 5.000 de euro

12/10/2021 09:55 - ACTUALIZAT 18/12/2023 17:01

Începând cu 1 noiembrie, autoturismele și vehiculele comerciale de până în 3.5 tone trebuie să fie echipate obligatoriu cu anvelope de iarnă în Austria. Nerespectarea legii poate duce la amenzi de pana la 5.000 Euro si suspendarea dreptului de a utiliza vehiculul.

Asigurarea este anulată dacă un autovehicul neechipat cu cauciucuri de iarna este implicat într-un accident între 1 noiembrie și 15 aprilie.

Toate informațiile oficiale le găsiți AICI

În perioada 1 noiembrie – 15 aprilie autoturismele și vehiculele comerciale de până în 3.5 tone trebuie să fie echipate obligatoriu cu anvelope de iarnă în Austria, dacă condițiile meteo sunt de așa natură.

În condiții de iarnă (zăpadă sau gheață) trebuie montate anvelope de iarnă pe toate cele patru roțile. Nerespectarea acestei prevederi legislative se sancționează cu amendă, iar în caz de accident pot există și consecințe civile și adesea chiar penale.

Sunt considerate anvelope de iarnă, acele anvelope pe flancul cărora apare inscripția „M+S”, „M. S.” sau „M & S” sau marcajul „fulg de zăpadă”.

Anvelopele ”all-season” sunt considerate potrivite și pentru iarnă doar dacă au o specificație oficială de la producător în acest sens. De asemenea, profilul anvelopei trebuie să aibă o adâncime de minimum 4 milimetri.

În cazul în care se folosesc lanțuri pe porțiunile cu multă zăpadă, viteza maximă este de 50 km/h. O alternativă la anvelopele de iarnă este echiparea cu lanțuri pe cel puțin două roți motrice. Aceasta însă doar în cazul în care drumul este acoperit cu un strat compact de zăpadă sau gheață.