Austria, bărbat cu patru copii refuză un loc de muncă, AMS i-a tăiat ajutorul de șomaj.
Ștefan E., un bărbat de 34 de ani, a trecut printr-o experiență neplăcută: o zi de probă la o companie, recomandată de forțele de muncă din Austria – AMS, nu a mers bine și a demisionat.
Ca urmare, banii care trebuiau să vină de la AMS au fost blocați timp de patru săptămâni, scrie Heute.
Austria, șomer de un an de zile refuză salariu de 1.700 de euro, AMS îi întrerupe contractul
Austria, AMS i-a tăiat ajutorul de șomaj
Stefan E., rezident în Austria Inferioară, este tată a patru copii și este în căutarea unui loc de muncă. La începutul lunii mai a avut o zi de probă la o firmă de transport, cu specific de curățare a canalizării și de deservire a containerelor și tomberoanelor.
Conform anunțului de angajare al AMS, se căuta un om polivalent, practic să se priceapă la toate, cu simțul răspunderii. Activități: ajutarea în zona de depozitare, conducerea camionului, diverse sarcini de curățenie.
Austria, șomeră cu calificare de psiholog, trimisă de AMS la firme de curățenie: ”Mă simt hărțuită”
În afară de cerințele destul de scăzute, i-a fost oferit un loc de muncă cu normă întreagă într-o companie de familie cu un salariu minim brut de 1 695,40 euro brut pe lună (=1 370,11 euro net).
„Am început la 6 dimineața, până la prânz am sortat cutii de vopsea și baterii și am cărat cutii. La prânz am mers la casa șefului, acolo trebuia să scoatem tencuiala de pe perete. Cum nu sunt zidar, nu este o meserie pentru mine – mă îngrijorează și problema răspunderii”, explică tatăl, care mai are încă trei copii (3, 4, 10 ani) în casă.
Fără bani timp de 4 săptămâni
Așa că, după ce ziua de probă s-a încheiat, câteva zile mai târziu, șocul pentru tatăl a patru copii a fost puternic. „Mi-a fost tăiat ajutorul de șomaj de aproape 1.200 de euro pe lună timp de patru săptămâni”.
Bărbatul de 34 de ani dă vina pe companie și pe AMS. ”Doamna de la departamentul de personal al companiei nu a fost dispusă să schimbe concedierea mea într-o încetare amiabilă a contractului de muncă. Am sunat de două ori și am implorat.” Doamna ar fi spus doar: ”Acesta nu este un loc de dus și întors.”
Citiţi şi: Practică ŞOCANTĂ în Austria Superioară: Test de sarcină negativ pentru angajare
Tatăl se teme acum să îi spună proprietarului casei unde locuiește. ”Plătesc puțin sub 1.300 de euro pe lună chirie, habar nu am cum mă voi descurca luna aceasta”.
AMS Austria Inferioară a analizat atent cazul, o purtătoare de cuvânt a instituției a precizat: ”Conform legii, trebuie să sancționăm în cazul refuzului de a munci”.