Armata Română vrea să recruteze în următorii trei ani 10.000 de rezervişti voluntari. Ca să îi atragă, ministrul Apărării Naţionale vorbeşte despre o serie de beneficii. Iată care sunt acestea.
Ministerul Apărării din România mizează nu doar pe profesioniştii angajaţi, ci şi pe rezerviştii voluntari. Peste 400 de civili, care nu au făcut în viaţa lor instrucţie, sau militari cu experienţă, vor intra de săptămâna viitoare în programul de instrucţie dedicat rezerviştilor voluntari.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, spune că a schimbat legea care reglementa acest voluntariat, făcându-l mai atractiv. Până acum, cei care se înscriau în programul de voluntariat aveau unele restricții. Precum cea a interdicției de plecare în străinătate. De asemenea, sumele cu care erau remunerați voluntarii în perioada de pregătire erau foarte mici.
”Am adaptat la cerințele pieței, ca să spunem așa. Și vreau să spun că anul acesta am avut o completare privind contingentul de anul trecut de 440 de locuri. Avem 1.400 de cereri”, spune ministrul Apărării.
Rezerviștii voluntari vor avea ”o serie de beneficii”
Ca să îi atragă, Armata îi şi plăteşte pe rezerviştii voluntari. Aceştia beneficiază de indemnizaţie de instalare egală cu solda de funcţie. La care se adaugă solda de grad şi solda de comandă, după caz, acordată la semnarea fiecărui contract cu durata de minimum 3 ani.
De asemenea, remuneraţia pentru perioada în care nu participă la instruire sau misiuni, deci, când stau acasă şi pot merge la serviciu, se măreşte la 30 la sută din solda de funcţie. Până acum, rezerviştii voluntari primeau, cât stăteau acasă, numai 10 la sută din soldă. Conform unui calcul, dacă un soldat profesionist încasează lunar 1.857 de lei, rezervistul voluntar va primi după perioada de instrucţie, când stă acasă, aproximativ 540 de lei.
Apoi, un subofiţer rezervist voluntar va încasa 720 de lei, iar un locotenent-colonel din categoria rezervist voluntar, aproape 1.200 de lei.
În plus, cât timp este în programul de instruire iniţială sau periodică, voluntarul primeşte soldă întreagă. Ca orice militar profesionist, adică 1.857 de lei în cazul unui soldat, 2.400 de lei pentru un subofiţer şi 4.000 de lei pentru un ofiţer superior.
„În momentul acesta ne interesează în jur de vreo 10.000”, spune Vsile Dîncu.
Între ei, se vor regăsi şi militarii în termen voluntari. Ministerul Apărării lucrează la o lege de introducere a serviciului militar pe bază de voluntariat. Tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani vor putea alege stagii de instrucţie de patru luni. La final, vor primii contravaloarea a trei salarii medii brute şi vor intra în rezerva operaţională a armatei pregătită pentru înrolare în caz de mobilizare sau război.
Citiţi şi: Revine România la stagiul militar obligatoriu? Ce spune ministrul Apărării
Nu se mai restituie unele cheltuieli
Pe de altă parte, în urma modificării legii s-a eliminat obligativitatea restituirii cheltuielilor efectuate pentru recrutare şi selecţie. În situaţia în care cei în cauză nu doresc să semneze angajamentul sau contractul, respectiv cărora le încetează contractul din motive imputabile lor.
De asemenea, s-a brogat prevederea prin care rezerviştilor voluntari le încetează contractul când pleacă în străinătate pe o perioadă mai mare de 60 de zile. Dar şi obligativitatea prezentării la unitate, la solicitarea comandantului, pentru actualizarea datelor de evidenţă militară (care se va face pe timpul participării la instruire).
Citiţi şi: Citiţi şi: Încorporarea românilor din diaspora în caz de război: au între 10-15 zile să revină în țară
Reaminitim că, începută în urmă cu câţiva ani, campania de recrutare a rezerviştilor voluntari s-a derulat fără prea mare succes. Responsabilii militari au realizat că acest lucru are loc din cauza condiţiilor impuse de legislaţie, care s-au dovedit a fi total neatractive. Drept urmare au promovat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari.