2020 a fost un an negru. O confirmă și statisticile oficiale, care arată că în România numărul deceselor a fost mult mai mare decât în mod obișnuit.
În primul an al pandemiei, au fost cu aproape 40.000 de morți mai mult decât media ultimilor zece ani, însă nu toți figurează că au fost răpuși de Covid-19.
Făcând o medie a ultimilor nouă ani dinainte de pandemie, rezultă circa 258.000 de morți anual. Orice depășire a acestei valori este denumită de specialiști exces de decese, iar un astfel de vârf anormal a apărut în pandemie. Conform Institutului Național de Statistică, în anul 2020 am avut 296.711 decedați ceea ce înseamnă că a fost un exces de decese de aproape 40.000.
Oficial, în 2020, au fost raportate 15.767 de morți cauzate de Covid-19. Asta înseamnă că rămân aproape 25.000 de decese în plus față de un an normal, dar care sunt neatribuite. Și totuși multe ar putea fi puse tot pe seama coronavirusului.
Specialiștii statisticieni susțin că acestea pot fi decese ale unor persoane care nu au mai fost diagnosticate: poate fi vorba de pacienți care nu s-au prezentat la spital și care au murit acasă, fără a mai fi testați. Pot fi de asemenea pacienți care deși au suferit și de Covid, au avut și alte boli și au murit ulterior din cauza agravării acestor comorbidități fără ca moartea să fie deci raportată ca moarte de Covid. Pot fi de asemenea, decesele cauzate indirect de pandemie, mai spun specialiștii, adică, din cauza restricțiilor severe, bolnavii cronici cu alte maladii nu au mai avut acces la îngrijiri medicale de specialitate sau s-au temut să se mai prezinte la spitalele sufocate de pacienții Covid așa că au cedat în fața bolilor de care sufereau.
Important de precizat este faptul că deși în ușoară scădere față de vârful de decese din noiembrie și decembrie 2020, numărul total al celor care au murit în România a continuat să fie foarte mare și în ianuarie și februarie în acest an.
Statistica oficială a mai scos în evidență o realitate și anume aceea că bolile aparatului respirator, între care a fost inclus si Covid-19, a devenit, din noiembrie anul trecut, a doua cauză de deces în România, după bolile aparatului circulator și înainte de tumori, care ucideau până acum mai mulți români”, relatează Ştirile Pro TV.