Sari la conținut

Rafila: România a înregistrat în 2020 cea mai înaltă mortalitate lunară de la cel de-al Doilea Război Mondial

07/04/2021 03:51 - ACTUALIZAT 07/04/2021 03:53

Medicul Alexandru Rafila a afirmat că România a înregistrat în luna noiembrie a anului 2020 cea mai înaltă mortalitate lunară de la cel de-al Doilea Război Mondial.

România a înregistrat în luna noiembrie a anului trecut cea mai înaltă mortalitate lunară de la cel de-al doilea Război Mondial, a transmis medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS și vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, după ce anul trecut s-a înscris oficial în Partidul Social Democrat.

Alexandru Rafila a arătat că pandemia de coronavirus a pus probleme multor pacienţi cu patologii cronice, inclusiv pacienţilor de cancer, la care întârzierea diagnosticului şi tratamentului se poate dovedi fatală sau foarte complicată, transmite News.ro.

„În luna noiembrie a anului trecut am avut cea mai mare înaltă mortalitate înregistrată în România de la cel de-al doilea Război Mondial încoace – mortalitate lunară. Lucrul acesta, de fapt, ne arată că există în continuare vulnerabilităţi la nivelul sistemului de sănătate şi avem ocazia acum să încercăm să abordăm aceste lucruri”, a subliniat Rafila.

Numărul deceselor din primele 11 luni ale anului trecut a fost mai mare cu peste 23.000 de persoane față de perioada similară din anul anterior, arată datele transmise de Institutul Național de Statistică. Începând din luna iunie 2020, în fiecare lună numărul deceselor a fost mai ridicat decât în 2019. Iar în noiembrie 2020, diferența a fost foarte mare. Practic, numărul deceselor înregistrate în luna noiembrie 2020 a fost de 34.769 de români, față de puțin peste 20.000 în noiembrie 2019.