Amenzi de până 7.270 de euro pentru fumatul în pădurile austriece. În Austria Inferioară, fumatul în păduri sau în apropierea acestora este acum interzis ca o modalitate de a evita incendiile.
O nouă ordonanță publicată în 14 districte, urmând să fie aplicată mai multe, din Austria Inferioară a stabilit o amendă de 7.270 de euro pentru persoanele prinse fumând în sau în apropierea pădurilor din regiune.
Districtele au o combinație periculoasă: vreme secetoasă și pădure uscată, cu mai multe incendii forestiere în ultimele zile, a declarat Stephan Pernkopf (ÖVP) din Austria Inferioară într-un comunicat de presă.
„Incendiile de pădure reprezintă un pericol pentru oameni și animale. În plus, flăcările provoacă pagube economice enorme și pun în pericol diversele funcții pe care pădurea le asigură societății noastre. Recentele incendii forestiere au putut fi rapid puse sub control datorită angajamentului dedicat al pompierilor noştri. Totuși, din cauza situației actuale, trebuie să fim precauți și să ne protejăm pădurea”, a declarat Pernkopf.
Ordonantele emise interzic fumatul si aprinderea focului în sau în apropierea pădurii. O încălcare a regulilor va avea ca rezultat sancțiuni administrative de până la 7.270 euro sau închisoare de patru săptămâni, chiar dacă nu a provocat (încă) un incendiu.
Regulile sunt în prezent în vigoare pentru Amstetten, Baden, Gänserndorf, Hollabrunn, Horn, Korneuburg, Melk, Mistelbach, Mödling, Neunkirchen, St. Pölten, Tulln, Waidhofen an der Thaya și Wr. Neustadt. Ordonanțele similare sunt pregătite în Gmünd, Krems și Zwettl.
Citiţi şi: Chirie în Austria: Altbau sau Neubau? Avantaje, dezavantaje, costuri
Incendii forestiere în Austria
Țara a fost afectată în special de incendiile forestiere. Într-un martie tipic, Austria primește în jur de 150 până la 200 de litri de ploaie pe metru pătrat, potrivit unui raport din Kronen Zeitung. Dar anul acesta, precipitațiile nici măcar nu se apropie de media sezonieră.
Drept urmare, au fost înregistrate incendii în Ausserfern din districtul Reutte din Tirol, lângă granița cu Bavaria.
Incendiile forestiere au fost raportate și în Carintia, unde apa aruncată pentru stingerea incendiilor a înghețat peste noapte, ducând la un „deșert” de gheață în Burgstallberg, în districtul Spittal/Drau.
În plus, nivelul apei de la Lacul Neusiedl din Burgenland a fost, de asemenea, sub nivelurile tipice sezoniere, iar nivelurile apelor subterane din Carintia, sudul Stiriei și sudul Burgenland au fost scăzute pentru această perioada a anului.