Valentin Perduş a fost abandonat pe calea ferată, când avea doar o lună. A fost salvat, dar copilăria i-a fost marcată de episoade urâte: a crescut în orfelinate, unde a avut o viaţă foarte grea.
I-au fost puse multe piedici când încerca să-și facă un rost în viață. O parte din visul lui a devenit însă realitate. Este medic la Spitalul Municipal Timișoara. Valentin vrea să își dea rezidențiatul și să fie medic ATI. Și acum lucrează la Terapie Intensivă, dar are competențe limitate.
„Abandonul e făcut cu sânge rece, din punctul meu de vedere. Nici un câine, o căţeluşă care face puiuţi, nu şi-i lasă. Dar o mamă, care îşi lasă puiuţul, nu poate fi numită mamă”, spune Valentin Perduș.
La 37 de ani, dr. Valentin Perduş poate spune că are tot ce-şi doreşte: o meserie la care a visat pe când demnitatea lui era călcată în picioare într-un orfelinat din Prahova. Au fost ani de calvar, pe care nu îi poate uita niciodată.
A avut de-a face cu atâtea orori născute din minţi bolnave, încât şi acum, după atâţia ani, povesteşte de parcă totul s-ar fi petrecut ieri. Sunt unele lucruri care se pot spune şi care pot fi scrise, iar altele nu. În total, 550 de copii, de toate vârstele, trăiau acolo şi luptau pentru ziua de mâine, pentru speranţa că vor ieşi vii şi nevătămaţi în lume.
„Mulți dintre acei copii, cu care am trăit zi de zi și am împărțit totul în orfelinatul din Bușteni, s-au pierdut. Nimeni n-ar trebui să treacă vreodată prin aşa ceva! Toţi cei nou veniţi erau asupriţi, erau nişte sclavi. Când am ajuns acolo prima dată, mai mulţi copii mai mari ne savurau pur şi simplu din ochi.
Eram ca nişte iepuri care urmam să fim mâncaţi, devoraţi de hiene! Unii au rezistat. Unii au murit, iar alţii au rămas cu infirmităţi… Mâncarea pe care noi trebuia să o mâncăm, ajungea de cele mai multe ori la porci, pentru că niciun copil nu o putea mânca. Când puteam, mergeam la biserică şi luam de acolo colivă sau colaci şi mâncam ca să ne domolim foamea”, a povestit Valentin pentru elitaromaniei.ro.
Valentin a fost nevoit să suporte calvarul în mai multe orfelinate din Prahova, dar la Buşteni a stat cel mai mult – de la 6 şi până la 18 ani, când a fost expulzat în stradă doar cu diploma de 8 clase în buzunar şi fără niciun orizont. Dar, cel mai important, nu şi-a pierdut niciodată speranţa!
„Pe tot parcursul şcolarizării mele, la ucenici şi profesională, mergeam la biblioteca din Ploieşti, unde făceam studiu individual: anatomia şi fiziologia omului. Am dat admiterea la Facultatea de Medicină din Oradea, unde am promovat admiterea.
Tot anestezie şi terapie îmi doresc. Când eram la Cluj, tot anestezie şi terapie. Făceam gărzi, mergeam în gărzi tot pe secţia de terapie intensivă. Din punctul meu de vedere, este o secţie specială, o secţie în care se adună toată medicina, efectiv toată medicina. Aceşti specialişti, medici, anestezişti, au o zicală: sunt îngerii păzitori ai blocurilor operatorii”, spune Valentin.
„România este, pentru mine, o ţară specială, dar sistemul în care trăim în România este unul dezastruos. Şansa de a deveni ceva şi de a arăta oamenilor ceea ce poţi… Nu o poți face pentru că nu ești lăsat”, a spus Valentin Perduș.