Sari la conținut

Alocaţiile copiilor nu vor mai creşte în acest an. România are printre cele mai mici alocaţii din UE

25/05/2021 05:23

Românii îşi pot lua gândul de la alocaţii mărite pentru copii. Luna iulie trebuia să aducă o majorare cu 20 de procente, doar că promisiunile din campania electorală s-au evaporat. Oficialii recunosc că nu au de unde să scoată bani. Aşa că rămânem printre statele cu cele mai mici alocaţii. România dă unui copil doar 7 lei, adică aproximativ un euro şi jumătate pe zi.

De la 1 ianuarie 2021, alocațiile au crescut cu 20%. Toți copiii de până în 2 ani au început să primească 427 de lei, iar cei cu vârste între 2 și 18 ani au primit 214 lei. De la 1 iulie, ar trebui să fie aplicată o nouă majorare a alocațiilor în așa fel încât copiii de până în 2 ani să primească 485 de lei, iar cei între 2 și 18 ani, 243 de lei.

Doar că socoteală de acasă nu se mai potriveşte cu cea din târg, iar guvernanţii s-au trezit că nu mai sunt bani.

„Hai să fim cinstiți, nu există resurse să ne mai permitem încă o creștere a alocației în cursul acestui an, dacă vrem să putem să creștem și la anul. Şi ca atare, noi susţinem formula de creştere a aloca-iilor care s-a făcut la 1 ianuarie să nu se mai facă de la 1 iulie, ci să se facă de la anul „, a spus Ludovic Orban.

Legea care prevede o singură creştere în acest an ar trebui să treacă de Camera Deputaţilor, for decizional. Dar chiar şi dacă nu se întâmplă asta, soluţia pentru guvern ar fi o ordonanţă de urgenţă în care să scrie alb pe negru că alocaţiile nu vor creşte.

În timp ce copiii românilor primesc în jur de 40 de euro, cei din Olanda iau şi 316 euro, iar alocaţiile copiilor din Franţa ajung şi la 400 de euro.

„Avem un număr impresionant de copii aflați în risc de sărăcie. Circa 1,5 mil de copii. În piața muncii, la maturitate, aceștia utilizează doar 60% din potențial. Sărăcia generează din nou sărăcie”, a spus Dumitru Costin, preşedinte BNS.

Sunt aproximativ 3,6 milioane de copii în România care primesc alocaţii.