in

Zeci de muncitori egipteni și tunisieni, păcăliți de patron în România. «Am plătit mii de euro pentru viză, nu mă întorc în Egipt fără nimic»

egipteni şi tunisieni păcăliţi

Arafat Mohd Ghaleb Mohd Abdel Rahim este un om de afaceri iordanian care a adus la muncă, în România, 44 de egipteni și tunisieni, pe care i-a țepuit.

Cetăţenii străini au fost angajaţi de o firmă din Bucureşti, care, la rândul ei, a încheiat un contract cu o societate din Sibiu. Oamenii, muncitori necalificaţi, au ajuns în oraş la începutul anului şi au ajutat la demolarea unor clădiri vechi şi la construirea altora noi. Însă, odată cu decretarea stării de urgenţă, contractele lor au fost suspendate. Şi s-au trezit fără niciun sprijin.

Lefteri și abandonaţi într-o casă din Sibiu, muncitorii africani au fost nevoiți să supraviețuiască din ajutoare de la Crucea Roșie. Nu şi-au primit banii restanţi de la începutul anului şi au ales să intre în greva foamei.

Însă, după ce li s-a promis că îşi vor primii salariile restante, au renunţat la formă de protest. Dar ziua de plată a venit şi a trecut fără să le aducă niciun ban muncitorilor şi familiilor lor, care aşteaptă disperate un ajutor de la mii de kilometrii distanta. 

“Fiecare dintre noi am plătit mii de euro pentru o viză. Apoi am venit în România, am muncit şi nu ne-am luat salariile. Familia mea din Egipt nu are niciun ban, de luni de zile, stau fără niciun ban.

Am fost la biroul de emigrări, la ambasadă, nu pot să ne ajute cu nimic legat de acest contract de muncă.

Nu ne poate ajuta nimeni, am nevoie de salariul meu, de permisul de muncă, am plătit mulţi bani”, s-aplâns un bărbat. să se întoarcă acasă.

Muncitorii nu au luat în calcul nicio secundă să se întoarcă în ţările lor.

“De ce să mă întorc în Egipt? Să primesc banii investiţi, salariul restant şi mă întorc acasă. Să mă întorc în Egipt fără nimic, asta e imposibil.”

ITM nu poate face nimic

Oamenii au reuşit să depună o sesizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă, care a mers în control pe 20 mai, abia la o lună şi jumătate după ce au aflat de situaţia disperată a muncitprilor străini.

Inspectorii au decis să aplice primele amenzi în valoare de 8.500 de lei pentru neconformităţi în domeniul relaţiilor de muncă şi a impus firmei angajatoare termenul de 6 iunie cpentru plata drepturilor salariale, altfel se vor alege cu noi amenzi.

Inspectorii s-au întors abia pe 9 iunie la firma care şi-a ţepuit angajaţii, au dat din nou de uşa încuiată, aşa că au lăsat o notificare, spun surse din Ministerul Muncii.

ITM Bucureşti nu poate decât să îi amendeze până când vor platii salariile, dar nu-i poate obliga pe patroni să facă acest lucru. ITM susţine că singura soluţie a muncitorilor străini este să îl dea în judecată pe iordanian.

De la 1 iunie, cei 44 de oameni au început să muncească pe şantierul unei alte firme, în acelaşi domeniu în care s-au pregătit. 

Hotărâre de Guvern: Românii care vin din Austria, Grecia sau Bulgaria nu vor mai intra în izolare la domiciliu, începând din 15 iunie

Ministrul sănătății despre ţările din care nu va mai fi obligatorie izolarea: ”Veţi putea afla lista pe 15 iunie, seara”