Ai întâlnit cu siguranță persoane care par să nu se mai oprească din vorbit – la o cafea, într-o ședință sau chiar într-o discuție relaxată. De ce simt acești oameni nevoia de a umple fiecare pauză cu propriile gânduri? Este o simplă dorință de validare? Un mecanism de apărare? Sau poate ceva adânc înrădăcinat în modul în care am învățat, de mici, să ne raportăm la ceilalți? Încă din copilărie, suntem programați să fim atenți la ceilalți, să decodificăm expresii faciale, gesturi, tonuri ale vocii – toate pentru a ne integra și a construi relații. Dar când această orientare spre exterior se transformă într-o nevoie constantă de a vorbi, apare o întrebare fascinantă: cât din ceea ce spunem este cu adevărat despre ceilalți și cât este despre noi înșine?
Răspunsurile s-ar putea să te surprindă – pentru că în spatele vorbăriei aparent inutile se pot ascunde insecurități, dorința de control, nevoia de conexiune sau chiar strategii inconștiente de autoreglare emoțională. Află în continuare ce spun psihologia și neuroștiințele despre acest fenomen care, în realitate, ne spune multe despre cine suntem și cum ne raportăm la lume.
Vorbești mai mult decât alții în timpul unei conversații: semnificația acestui comportament
Psihologia ne oferă răspunsuri surprinzătoare. Vorbirea multă, mai ales într-un context social, poate dezvălui la fel de multe despre sinele nostru interior, precum și despre abilitățile noastre relaționale. Și pentru a înțelege pe deplin acest comportament, trebuie mai întâi să explorăm un concept cheie: teoria minții sau abilitatea cognitivă de a atribui stări mentale propriei persoane și altora, recunoscând că aceste stări pot fi diferite de ale noastre. Simplu spus, este abilitatea care ne permite să „pătrundem în mintea” altora, să ne imaginăm ce gândesc, cum simt și de ce acționează într-un anumit fel.
Citește și: Persoanele care preferă să trimită mesaje text în locul apelurilor telefonice au adesea aceste 8 trăsături comune
Abilitatea dezvăluită în această teorie se dezvoltă la copii în jurul vârstei de 4 ani și se perfecționează pe măsură ce cresc. Este o funcție esențială pentru a trăi în societate, deoarece ne permite să dezvoltăm empatie, cooperare și comunicare eficientă. Când un copil înțelege, de exemplu, că o altă persoană poate crede în mod eronat că un obiect se află într-un anumit loc, a făcut un pas fundamental în dezvoltarea teoriei sale despre minte: a învățat să distingă propriile cunoștințe de cele ale altora. În conversațiile de zi cu zi, exersăm această abilitate tot timpul.
Citește și: Ce înseamnă dacă o persoană își subliniază numele în semnătură?
De fiecare dată când spunem o poveste, facem presupuneri despre ceea ce știe sau nu știe cealaltă persoană și ne adaptăm discursul în consecință. Când vorbim despre alții, practicăm teoria minții. Explicăm, interpretăm, imaginăm emoții: ne punem întrebări de genul „De ce s-a comportat așa?” sau „Cum s-ar fi simțit ea în situația respectivă?
Navigarea într-o lume socială complexă
Aceste procese nu sunt doar exerciții cognitive, explică forumagricolturasociale.it. Ne ajută să navigăm într-o lume socială complexă, să citim printre rânduri, să surprindem nuanțele emoționale și să răspundem corespunzător chiar și la semnale nonverbale, cum ar fi o expresie iritată sau o tăcere bruscă. Teoria minții, în acest sens, este radarul nostru emoțional și social. A vorbi mai mult decât alții în timpul unei conversații poate avea diferite semnificații. De la o dorință autentică de a împărtăși la o modalitate de a gestiona anxietatea, de la un gest narcisist la nevoia de conexiune profundă.
Nu există o regulă universală, dar există un principiu călăuzitor: conștientizarea de sine și a celorlalți. Există însă un lucru pe care ar trebui să-l ținem mereu în considerație: se referă la echilibrul dintre ceea ce suntem și cum ne percep ceilalți. Concentrarea asupra ta este esențială pentru a crește și a învăța și, mai presus de toate, pentru a te iubi pe tine însuți fără a te compara constant și „nesănătos” cu ceilalți.