Lumea va putea să revină la viața de dinainte de COVID nu mai devreme de anul 2022, a declarat, miercuri, directorul ştiinţific al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Soumya Swaminathan, scrie CNN.
“Până în 2022, o mare parte din populație ar trebui să înceapă să primească vaccinul care crește imunitatea împotriva COVID-19. Până atunci însă, trebuie să menținem același tip de măsuri care sunt puse în aplicare în prezent, precum distanțarea fizică, purtarea măștii de protecție și igiena respiratorie”, a transmis Soumya Swaminathan.
„Măsurile de protecție ar trebui să continue chiar și după ce oamenii vor începe să primească vaccinul, deoarece, spune Swaminathan, e nevoie ca măcar 70% din populație să fie vaccinată și imunizată înainte să se vadă o scădere drastică a numărului de infectări. Nu știm cât timp protejează acest vaccin – aceasta e o altă necunoscută: Cât timp durează această imunitate? Este posibil să fie nevoie de o nouă vaccinare”.
Swaminathan a mai spus că oficialii din domeniul sănătății caută în prezent să controleze virusul care cauzează COVID-19, mai degrabă decât să-l elimine. Specialistul a mai adăugat că nu crede faptul că coronavirusul va deveni un virus sezonier odată cu trecerea timpului.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA