Vizita lui Viktor Orbán, prima oprire, la un stand cu cârnați. ”Dacă e Viena, atunci cârnați și covrigei”.
”Şi în următorii ani ne putem baza pe Austria, ceea ce este valabil şi invers”, a declarat, joi, premierul ungar, Viktor Orbán, la Viena, după întrevederea avută cu cancelarul austriac, Karl Nehammer, şi conferinţă de presă comună, citată de presa maghiară.
Orbán a ajuns la Viena luni seară cu trenul. Prima drum l-a condus pe Orbán la standul de cârnați de la Albertina, unde s-a răsfățat cu un „Hasse”. „Dacă e Viena, atunci cârnați și covrigei”, a postat politicianul. El nu a stat la hotel, ci i s-a pregătit o cameră în ambasada Ungariei, scrie oe24.at.
Vizita lui Viktor Orbán la Viena
Şeful guvernului de la Budapesta nu vede nicio şansă de a ajunge la o poziţie comună în problema energiei nucleare, deoarece “noi nu avem râurile şi oportunităţile pe care le au prietenii noştri austrieci şi, prin urmare, nu putem renunţa la energia nucleară din sistemul energetic ungar”.
Această dispută va rămâne, dar vom încerca să cooperăm şi să ne oferim reciproc garanţii de securitate, a adăugat politicianul.
2000 de companii austriece în Ungaria
Politicianul a precizat că în Ungaria activează 2 000 de companii austriece, ceea ce face ca aceasta să fie a doua comunitate de investitori din Ungaria, dar fără investitorii austrieci economia ungară nu ar funcţiona la nivelul la care se află în prezent.
Viktor Orbán a mai spus: “situaţia noastră este diferită de cea a Austriei”, deoarece amploarea imigraţiei şi a migraţiei, şi problemele pe care le provoacă “sunt la o cu totul altă scară în ţara dumneavoastră decât în Ungaria”.
Problema imigranților
Ungaria îşi va apăra întotdeauna frontierele, împiedicând astfel migraţia ilegală de orice fel spre Austria. Este, de asemenea, în interesul Austriei ca Ungaria să îşi protejeze frontierele sudice şi “suntem căpitanii cetăţii dumneavoastră la graniţa dintre Serbia şi Ungaria”, a adăugat Orbán.
Şeful guvernului de la Budapesta a mai declarat: “Probabil sunt singurul politician din întreaga Uniune Europeană care declară deschis că sunt împotriva migraţiei. Aşa că nu mă furişez pe ascuns, nu fac aluzii şi nu evit subiectul fierbinte. Am o poziţie directă, foarte clară, şi mă definesc ca politician anti-imigraţie.
Aş dori ca Ungaria să nu devină o ţară de imigranţi, şi nu aş dori ca migraţia să se intensifice în Ungaria. Această poziţie nu are o bază biologică, “aceasta nu este pentru noi o problemă rasială, este o problemă culturală, pur şi simplu, dorim să ne menţinem civilizaţia aşa cum este în prezent”, a punctat Victor Orbán.
surse: oe24.at, hirado.hu, ziarulromanesc.at