Sari la conținut

Viitoarea recoltă de fructe de pădure din Maramureş va fi livrată doar în Austria și Germania

13/02/2020 08:12

Viitoarea recoltă de fructe de pădure aflată pe domeniul Direcţiei Silvice Maramureş va fi livrată pe piaţa austriacă și germană, a precizat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Mihai Leşan.

„Întreaga recoltă de fructe de pădure – afine şi mure – urmează a fi livrată unor beneficiari din Austria şi Germania, în baza unui precontract de achiziţie. Lucrăm cu aceiaşi beneficiari de peste 30 de ani şi putem spune că avem o relaţie comercială foarte bună. Avantajul precontractului ne asigură că întreaga recoltă va fi achiziţionată şi valorificată în termeni reciproc avantajoşi”, a spus Mihai Leşan.

Direcţia Silvică Maramureş strânge anual din zonele alpine mure şi afine cu ajutorul lucrătorilor sezonieri care predau recolta ocoalelor silvice. Recoltarea se face manual, fapt ce impune un efort fizic însemnat, iar în cazul strângerii afinelor se ajunge la altitudini de 2.000 de metri. După recoltare, fructele de pădure sunt depuse în depozite frigorifice unde se păstrează până în momentul livrării către beneficiar.

Direcţia Silvică Maramureş realizează anual din valorificarea fructelor de pădure între 200.000 şi 300.000 de euro.

O bună parte din recolta de fructe de pădure se reîntoarce în farmaciile naturiste din România sub forma unor sucuri sau dulceţuri naturale.

„Anual, începând cu luna decembrie, primim prin intermediul unor furnizori externi, sucuri naturale, dulceaţă naturală, toate fiind fabricate din fructe de pădure, unele din ele având ca provenienţă România. E păcat că foarte puţini sunt procesatorii din ţară care folosesc această resursă naturală deosebită. Produsele din categoria aceasta sunt foarte apreciate de consumatori, dar şi de persoanele cu diferite afecţiuni de sănătate”, a declarat, pentru Agerpres, directorul farmaciei Anafarm din municipiul Baia Mare, Flavia Şofron.

Până la sfârşitul anului 1997, o mare parte din recolta de fructe de pădure, dar şi din recolta locală de mere, pere, prune, cireşe, caise şi vişine era procesată la fabrica Marcons Baia Mare, iar după falimentarea fabricii întreaga platformă a fost transformată în spaţiu destinat unor magazine.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA