Sari la conținut

Viermi în farfuriile europenilor. Consumul de insecte a fost aprobat de UE

18/01/2021 11:09 - ACTUALIZAT 18/01/2021 11:10

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a aprobat utilizarea că aliment de uz uman a viermilor de făină, semnalează Reuters. Larvele gândacului denumit popular morar, iar ştiinţific, Tenebrio molitor, vor putea fi folosite ca atare sau uscate, că ingrediente pentru curry sau sub formă de făină pentru prepararea biscuiţilor, pastelor şi pâinii.

Înainte ca Europa să se alăture acestei tendinţe, decizia EFSA mai trebuie ratificată de Comisia Europeană.

Se estimează că decizia EFSA va impulsiona afacerile care au drept obiect creşterea de insecte, care potrivit firmei de cercetare Arcluster vor creşte de zece ori până la peste 4,1 miliarde dolari la nivel global până în 2025, scrie Agerpres.

Insectele devin o sursă mai sustenabilă de proteine graţie impactului lor mai mic asupra mediului şi valorii nutriţionale ridicate, atrăgând finanţare din partea fondurilor de investiţii şi atenţia unor giganţi din industria alimentară precum Cargill Inc. şi Nestle SA.

Ajută la crearea unei noi surse de proteine pentru întreaga lume, în mod sustenabil. Suntem foarte mulţumiţi de valoarea nutriţională”, a declarat Helene Ziv, manager de risc la Cargill.

Aceasta este prima evaluare a EFSA cu privire la riscul insectelor ca nou produs alimentar, în condiţiile în care Autoritatea mai are alte 14 solicitări în analiză pentru insecte, de la greieri la lăcuste. Aprobarea emisă pentru viermele de făină oferă oportunităţi de marketing, susţine Andrea Germini, şef de echipă la EFSA.

În multe locuri din lume, inclusiv în Africa, Australia şi Noua Zeelandă există deja baruri cu insecte, hamburgeri din greieri şi diverse alimente pe bază de larve, relatează Reuters.

Unii sociologi considera însă că barierele psihologice pe Vechiul Continent sunt deosebit de puternice, aşa că va mai dura ceva până când viermii se vor vinde cu succes din rafturile supermarketurilor.

„Există explicaţii cognitive derivate din experienţele noastre sociale şi culturale – aşa numitul „yuck factor” (factor de scârbă) care fac ca multor europeni să le repugne ideea de a mânca insecte”, afirma Giovanni Sogari, cercetător în domeniul social şi al consumului la Universitatea din Parma (Italia). „Cu timpul şi odată cu expunerea, astfel de atitudini se pot schimba”, considera el.

EFSA a comunicat că începând din 2018 a primit 156 de cereri pentru evaluarea siguranţei unor „alimente noi”, de la unele derivate din alge până la o gamă largă de specii de insecte.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

Etichete: