Astăzi, 3 mai, în Viena și Austria Inferioară (NÖ) se deschid din nou o serie de activități: comerțul, frizeriile, centrele de înfrumusețare dar și muzeele sau grădinile zoologice. În ceea ce privește vaccinarea, momentan există mai mulți doritori decât ser, însă această situație ar putea să se schimbe în curând.
Carantina dură aplicată de Paștele catolic regiunilor din estul Austriei, denumită și „liniștea de Paști” (Osterruhe), și care urma să se încheie pe 11 aprilie, a fost prelungită până duminică, 2 mai, de către Viena și Austria Inferioară (NÖ).
Măsurile de lockdown au funcționat cel puțin parțial. Cifrele noilor infecții scad în Viena, dar ministrul sănătății, Wolfgang Mückstein, este încă îngrijorat de situația din secțiile de terapie intensivă: ”Acolo nu se vede relaxarea”, a declarat el duminică agenției de presă APA din Austria. El consideră în continuare „pașii ușori de deschidere” drept „justificabili”. Totuși, în regiunile din est, va trebui să existe o monitorizare mai atentă pentru a vedea cum se va schimba situația până pe 19 mai, a mai spus el.
La acestă dată, așadar, ar trebui să se desfășoare valul mare de deschideri la nivel național. Pentru Tirol, unde ultima dată a fost detectat mutantul B1.1.7-E484K, ministrul nu crede să fi trecut pericolul, chiar dacă ponderea acestui mutant din totalul infecțiilor a scăzut la 7,5%. De asemenea, el este cu ochii pe „regiunea model” Vorarlberg, care s-a transformat într-un „hotspot” după deschidere.
Noua variantă indiană Corona, despre care există deja cazuri suspecte în Salzburg și Burgenland (orașul de graniță Nickelsdorf) nu pune totuși în pericol deschiderea largă din 19 mai, „din perspectiva de astăzi”, a declarat Mückstein. Regulamentele de intrare în Austria de la granițe au fost înăsprite, iar statele federale au fost „foarte consecvente” în urmărirea contactelor (contact tracing): „Vom face foarte dificilă răspândirea acestei variantei de virus din India la noi”, a mai spus duminică noul ministru al sănătății, Mückstein.
Pentru a putea merge din nou în baruri, hoteluri și instituții culturale, trebuie să se demonstreze fie testarea, fie vindecatea, fie vaccinarea împotriva Covid. Luni, Parlamentul va stabili căile legale pentru egalitatea dintre cei care au fost vaccinați și cei care au fost testați. Testul nu va mai fi necesar, dacă prima vaccinare a fost cu trei săptămâni în urmă.
O noutate în legătură cu vaccinarea anti-Covid: Viena pregătește vaccinarea și pentru femeile însărcinate, iar în Stiria doritoarele se vor putea în curând înscrie pe lista de vaccinare. El vrea să se adreseze mai puternic și mai insistent celor indeciși: ”Ținta mea sunt cei indeciși – trebuie să ajungem la ei în următoarele săptămâni și să le explicăm cât de important este să se vaccineze”. El a subliniat că ”avem nevoie de oameni vaccinați, pentru a pune capăt pandemiei, astfel încât să putem găsi cu toții drumul înapoi la vechile noastre vieți. Nu putem face acest lucru decât cu vaccinări”.
Mückstein, care a practicat el însuși ca medic generalist, respinge vaccinarea obligatorie, chiar și în privința anumitor grupuri profesionale. Există, de asemenea, grupuri de persoane care nu pot fi vaccinate. Pe de altă parte, a mai spus Mückstein, obligativitatea vaccinării nu ar avea sens și deoarece ar fi foarte problematic de acționat împotriva celor care nu vor: ”ce să le faci, să îi pedepsești, să-i amendezi sau cum?”.
O înscriere rapidă pe lista de vaccinare pentru toți adulții, la fel ca în Austria Inferioară, începând cu 10 mai, este bună „pentru a oferi o perspectivă”. Până cel târziu la jumătatea lunii mai, statele federale ar putea începe și vaccinarea în firme și companii. Mückstein se așteaptă ca până la jumătatea lunii iunie să existe atât de multe doze de vaccinare „încât va trebui să căutăm persoane, care pot fi vaccinate”. Orice opțiune suplimentară de vaccinare va fi atunci bună, totuși el nu intenționează să autorizeze farmaciile să vaccineze. Toți adulții care doresc să fie vaccinați trebuie vaccinați „până la sfârșitul lunii iunie, începutul lunii iulie”.
Isabela Buchholz