
Viena scoate ”mașinile-spion” pe străzi. Municipalitatea din Viena face un nou pas spre digitalizarea controlului parcărilor. Într-o premieră națională, autoritățile testează așa-numitele „Scan-Cars”, vehicule echipate cu camere care pot citi automat numerele de înmatriculare ale mașinilor parcate. După faza de test, sistemul ar urma să intre în funcțiune din decembrie.

Viena scoate ”mașinile-spion” pe străzi
Anunțul a fost făcut de responsabila pentru transporturi, Ulli Sima, care a explicat că măsura vine ca răspuns la extinderea masivă a zonelor de parcare cu taxă după introducerea Parkpickerl-ului generalizat în 2022.
Potrivit Primăriei, suprafețele care trebuie controlate s-au dublat, iar metoda clasică – patrule pe jos – a devenit tot mai greu de susținut. În prezent, angajații care verifică parcările pot parcurge până la 15 kilometri pe zi.
Citiți și: Sute de mii de amenzi radar ar putea fi anulate: eroare gravă pe o autostradă din Austria
Noile Scan-Cars, vehicule electrice, vor fi folosite în special în cel puțin 12 districte exterioare, unde distanțele sunt mai mari. Pe acoperișul mașinilor este montat un senzor care scanează optic numerele de înmatriculare și verifică instant dacă există parcschein digital sau autorizație de rezident.
Nu se dau amenzi automat: cazurile suspecte sunt verificate manual
Sistemul nu amendează direct. Dacă baza de date nu găsește un parcschein digital sau o autorizație validă, mașina este oprită pentru verificare manuală. Controlorii verifică inclusiv existența unui tichet de parcare pe hârtie în parbriz. Autoritățile subliniază că nu este vorba de „vânătoare automată” de amenzi, ci de eficientizarea controalelor existente.
Implementarea tehnică este realizată de compania austriacă CPB. Reprezentanții acesteia dau asigurări că datele sunt protejate, iar fotografiile numerelor de înmatriculare nu sunt stocate.
Scan-Cars pot citi inclusiv numerele mașinilor parcate foarte aproape unele de altele, fără a afecta acuratețea verificării, precizează wien.orf.at.
Test cu patru mașini, investiție de peste un milion de euro
În următoarele luni, patru Scan-Cars vor fi testate în regim pilot. Funcționarea oficială este programată pentru decembrie, iar autoritățile spun că nu sunt planificate reduceri de personal. Din contră, resursele eliberate vor fi mutate în zonele centrale.
Costul total al proiectului este estimat la 1,15 milioane de euro.
