Știri Viena – reacții ale politicienilor după încăierarea dintre ucraineni și taximetriști: ”Nu au ce căuta aici”.
Încăierarea brutală din centrul Vienei dintre patru ucraineni și doi taximetriști austrieci face valuri și în politică. Liderul FPÖ din Viena, Dominik Nepp, se arată indignat și cere expulzarea imediată a celor patru bătăuși, scrie Heute.
Scenele petrecute miercurea trecută după-amiază în fața unui hotel vienez de lux din cartierul Innere-Stadt continuă să ofere mult material de discuție.
Viena, reacții ale politicienilor
Un taximetrist în vârstă de 48 de ani i-a cerut șoferului unui vehicul ucrainean să elibereze stația de taxi. Șoferul ar fi plecat apoi, după care a urmat o ceartă verbală între el, un alt șofer de taxi în vârstă de 49 de ani și bărbații ucraineni.
Situația a escaladat apoi complet: potrivit declarației unui martor, bărbatul de 49 de ani a luat un baston din mașina sa și a încercat să îl atace pe pasagerul vehiculului ucrainean. Ucraineanul ar fi ripostat la timp, după care a urmat o încăierare în urma căreia ambii taximetriști au fost răniți ușor până la moderat.
VIDEO – Citiți aici: Bătaie în centrul Vienei între ucraineni și șoferi de taxi, primii ar fi parcat abuziv în locul destinat taximetrelor
Nepp: „Acești oameni nu au ce căuta aici”
Liderul FPÖ din Viena, Dominik Nepp, a postat pe Twitter la scurt timp după ce incidentul a devenit cunoscut și a cerut deportarea imediată a ucrainenilor.
El a insistat asupra acestei cerințe dure și în cadrul unei emisiunii organizate de Heute. „Acești oameni nu au ce căuta aici”, a spus Nepp, vizibil indignat. A fost o „mare greșeală” a primarului Michael Ludwig (SPÖ) să spună că „toți ucrainenii pot parca aici, indiferent unde”, spune liderul FP vienez.
„Falsa toleranță” din 2015 nu trebuie să se repete sub nicio formă, a mai spus el.
Dominik Nepp despre huligani: „Nu avem nevoie de așa ceva”.
Nepp a continuat furibund cu declarațiile: „Dacă fur un sandviș cu cârnați la Billa, mă duc direct la închisoare, dar un ucrainean are voie să bată oameni. Nu avem nevoie de asemenea brutalități aici”, spune el.
Potrivit politicianului, ucrainenii profită de „falsa toleranță” a lui Ludwig și își parchează mașinile de lux peste tot, iar acest lucru nu trebuie să continue. „Mașinile parcate greșit trebuie blocate la roți, iar dacă este necesar trebuie să fie tractate”, cere Nepp.
Nepp a vorbit și despre ideea ministrului constituțional Karoline Edtstadler (ÖVP) de a accepta un număr nelimitat de refugiați din Ucraina. Potrivit lui Nepp, acest lucru este pur și simplu „nebunesc”.
În opinia sa, se fac aceleași greșeli ca în 2015. Trebuie stabilite limite, cere liderul FP vienez. „În cazuri dificile, cum ar fi copiii sau femeile bolnave, oamenii ar trebui să fie admiși, dar noi alegem”, subliniază Nepp.