Sari la conținut

Viena, proteste împotriva măsurilor anticoronavirus: 2.000 de participanți, trei arestări, sute de amenzi

14/02/2021 09:19 - ACTUALIZAT 18/12/2023 17:01

Deși mitingurile de sâmbătă au fost interzise de poliție, manifestanții împotriva măsurilor guvernamentale anticoronavirus s-au adunat din nou la Viena. Poliția a raportat 2.000 de participanți. Au existat trei arestări și numeroase amenzi.

Poliția a numărat până la 2.000 de participanți care s-au întâlnit la Karlskirche din Viena și apoi au început să se deplaseze pe Ringstrasse. Acolo a fost o primă blocadă a poliției. Manifestanții – inclusiv neo-naziști și oameni cu steaguri tiroleze, scrie vienna.at – au rătăcit apoi ore și ore prin centrul orașului.

Au existat trei arestări pentru tentativă de rezistență împotriva organelor de control și câteva sute de rapoarte pentru nerespectarea măsurilor Covid-19 , adică distanța de doi metri sau cerința de mască. 

Au existat controale sporite pentru cetățenii care s-au deplasat cu autocarele din Tirol Potrivit polițiștilor, s-a verificat dacă au avut teste corona negative cu ei – așa cum a fost prescris de vineri. Numeroși cetățeni din Tirolul au scandat ”Vulturul tirolez zboară oriunde dorește”, referindu-se la restricțiile de circulație impuse în ultimele zile.

În general, a fost un miting foarte pașnic, inclusiv cu bătrâni și copii, scrie presa austriacă.  A existat și un miting aprobat care s-a organizat tot pe Karlsplatz, dar anterior celor spontane. Într-o atmosferă pașnică de festival popular, protestatarii au contestat testele obligatorii în școli și cerința de mască.