Sari la conținut

Viena, o turistă a spart nasul unui bărbat care o pipăia, justiția austriacă: ”a reacționat de manieră adecvată”

09/04/2019 13:09 - ACTUALIZAT 14/12/2023 23:08

O tânără care i-a spart nasul unui bărbat care o pipăia pe fese a fost declarată nevinovată, parchetul apreciind că aceasta a reacționat „adecvat”. Tânăra femeie, o turistă elvețiană de 21 de ani, a simțit o mână care o pipăia, la un festival în Viena, moment în care i-a dat un pumn în față agresorului, care s-a ales cu nasul spart. Tânăra era anchetată pentru lovituri și rănire intenționată.

Parchetul a clasat însă dosarul, apreciind că femeia a reacționat de manieră „adecvată” în fața acestei agresiuni. Incidentul a avut loc în noaptea de anul nou. Potrivit martorilor, suspectul, un tânăr în vârstă de 20 de ani, agresase anterior și alte femei. Acesta nu a fost însă inculpat, în condițiile în care nu a putut fi identificat formal pentru aceste prezumtive agresiuni.