Marți, o femeie a fost descoperită moartă în subsolul apartamentului unde locuia, situat în Viena-Brigittenau. Conform dosarului autopsiei, femeia de 60 de ani a fost sufocată, după cum a anunțat poliția în această dimineață, citată de vienna.at.
„Moarte prin sufocare”, a raportat miercuri purtătorul de cuvânt al poliției, Markus Dittrich.
Principalul suspect, partenerul victimei, care a dispărut. Se crede că a fugit în străinătate, mașina i-a fost găsită în aeroport.
”Deranjat de zgomot”, un român din Linz a tăiat cauciucurile la peste 90 de mașini
Cadavrul descoperit în subsolul blocului
Bărbatul în vârstă de 64 de ani este cetățean canadian și iranian. Femeia în vârstă de 60 de ani a fost dată dispărută de fiica ei pe 21 noiembrie.
Marți, polițiștii au percheziționat locuința femeii cu un câine dresat, care i-a condus pe anchetatori la femeia fără viață care fusese târâtă în subsol și acoperită cu mai multe pachete.
Deja al 30-lea femincid din acest an în Austria
Conform unei statistici a Adăposturilor pentru Femei Austriece Autonome, 30 de femei din Austria au fost deja ucise de (foștii) parteneri în acest an. Acum, că este cert că femeia de 60 de ani a fost ucisă, numărul lor a ajuns la 31.