in

Viena, evenimente culturale istorice trecute cu vederea: după 56 de ani, o orchestră din România a cântat la Musikverein

Anul trecut, cu prilejul Zilei Naţionale a României, celebra Goldener Saal (”Sala Aurie”) a Musikverein din Viena a găzduit pentru prima dată după 1961 o orchestră din România. După 56 de ani, o orchestră din România a cântat la Musikverein, la Viena, eveniment care a marcat și seria manifestărilor culturale dedicate Centenarului României moderne. Moment deosebit care ar fi trebuit promovat până la saturație, atât în țară, cât și în comunitățile românești din afara țării. Lucru care nu s-a întâmplat.

Sala Aurie a Musikverein, care are o capacitate de peste 1600 de locuri pe scaune și 200 în picioare, a fost arhiplină. Ce s-ar fi întâmplat dacă în sală am fi găsit doar 2-300 de persoane, e greu de imaginat.

Puține televiziuni românești și cotidiane mari din țară au menționat în treacăt evenimentul, care a făcut imagine deosebită României.

Descoperim la început de an însă decizia controversată luată de TVR de a transmite, în direct, pe 2 ianuarie, concertul omagial de la Budapesta al reconcilierii austro-ungare susţinut de Filarmonica din Viena. Nu acelaşi lucru l-a făcut TVR de Ziua Naţională a României, când nu a transmis concertul Filarmonicii din Cluj de la Musikverein din Viena.

Ce poate fi mai potrivit pentru a da startul Centenarului, decât să concertezi în cea mai faimoasă sală de concerte din lume. Wiener Musikverein este sediul orchestrei Filarmonicii din Viena. Datorită acusticii sale, “Sala Mare”(Großer Saal) sau ”Sala de Aur” (Goldener Saal) este considerată cea mai bună sală de concerte din lume. Clădirea a fost inaugurată la 6 ianuarie 1870. Aici este organizat anual Concertul de Anul Nou de la Viena.

Pentru a înțelege mai bine valoarea evenimentului, e important de menționat faptul că, după al doilea Război Mondial, Sala Mare a Musikverein a găzduit un singur concert al unei orchestre din România: Filarmonica Bucureşti şi solistul Ion Voicu au interpretat în 1961 Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major op. 9 de George Enescu, dirijată de George Georgescu.

Alte două concerte ale Filarmonicii Bucureşti în Sala Aurie a Musikverein, avându-l ca solist pe Dinu Lipatti, sub bagheta dirijorului George Georgescu, au avut loc în 1941. A fost interpretată lucrarea Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră (compoziţie de Lipatti, care va fi interpretată şi pe 30 noiembrie 2017), Suita nr. 2 pentru orchestra în Do major şi Rapsodia română de George Enescu.

De această dată, pe 30 noiembrie 2017, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea, Orchestra Filarmonicii de Stat ”Transilvania“ a concertat alături de pianista Alexandra Dariescu, repertoriul cuprinzând compoziţii de Dinu Lipatti, Edvard Grieg şi George Enescu, în prim-plan fiind lucrarea enesciană Pastorale-Fantaisie, prezentată în primă audiţie austriacă.

Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român de la Viena şi Ambasada României la Viena, cu sprijinul Fundaţiei ”Transilvania Leaders”. Proiectul a fost finanţat de Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean Cluj şi Filarmonica de Stat „Transilvania“.

Andi Rădiu

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

Comments

comments

Viena bate detașat orice oraș din Germania la nivelul de trai, a devenit orașul în care SE TRĂIEȘTE CEL MAI BINE

N-ai carte, n-ai parte. Dacă nu știi limba germană sau engleză, Austria îți taie ajutoarele sociale