O mănuşă de cauciuc abandonată, fotografia unui muzician la fereastra locuinţei sale, desene realizate de copii… Toate aceste amintiri ale vieţii din timpul coronavirusului îşi vor regăsi locul în muzeul oraşului Viena, care a colectat sute de mărturii de la începutul pandemiei.
O parte dintre propuneri sunt deja vizibile pe pagina de internet a muzeului, unde au fost încărcate fotografii trimise de diferite persoane. CLICK AICI
După ce muzeul a făcut apel la locuitorii Vienei, la sfârşitul lui martie, să documenteze viaţa cotidiană bulversată de pandemie şi de ansamblul de restricţii, instituţia a primit circa 1.800 de contribuţii sub formă de fotografii, a precizat marţi pentru AFP Konstanze Schafer, purtătoarea de cuvânt a muzeului.
”Vrem să vedem cum vom povesti copiilor noştri şi copiilor copiilor noştri ceea ce s-a întâmplat în Viena întrucât este evident un moment puternic pentru noi toţi”, a explicat Schafer.
”Trebuie acţionat acum (…) pentru că deja multe dintre proiectele apărute la începutul crizei, cum ar fi iniţiativele de întrajutorare între vecini, nu mai există”, a adăugat ea.
Printre inevitabilele măşti, dezinfectanţi şi mănuşi, se regăseşte un afiş al poliţiei care ilustrează regulile de distanţare fizică, o fotografie care înfăţişează ecranul unui telefon mobil cu un apel în desfăşurare către serviciile de urgenţă care durează mai bine de o oră şi 28 de minute, fotografia unei aniversări petrecute în izolare sau cea a unui sărut printr-un geam.
Muzeul va accepta în continuare propuneri ”atâta timp cât coronavirusul va exista” după care va prelua obiectele de la proprietarii acestora analizând în acelaşi timp locul permanent pe care îl vor primi acestea în cadrul colecţiilor.
Apeluri similare de colectare a unor obiecte au fost lansate şi de alte muzee din Austria, dar şi din Germania, potrivit lui Konstanze Schafer.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA