Sari la conținut

”Viața în Austria e mișto?” Iată cum descrie un român viața sa în această țară, cu avantaje și dezavantaje

29/01/2019 15:29

Numele lui este Daniel Valentin, alias Lemon Vlogger, și conform descrierii de pe pagina personală locuiește într-un orășel din Austria. E pasionat de video și are aproape 40.000 de abonați. În unul dintre ultimele video, de aproape 10 minute, pe care le-a postat pe canalul său Youtube, încercă să explice cum vede el viața în Austria și explică avantajele și dezavantajele vieții din această țară, în urma experiențelor personale.

În afara vloggului intitulat ”Viața în Austria e mișto?”, Daniel a mai realizat și altele care descriu aspecte din viața lui în noua țară de reședință.

Aflăm că îi admiră pe vecinii în vârstă, care spune el ”te salută mereu”, cum sunt tratați oamenii cu dizabilități, cum lucrează sau cum sunt integrați în societate. Mai atinge subiectul alocațiilor pentru copii, infrastructură, transportul în comun, etc.

La dezavantaje el povestește despre consumul de alcool și mâncarea, care în opinia lui ”nu are niciun gust”. Nu uită să amintească despre rasismul austriecilor.

Concluzia: ”aici nu ești tratat ca în România, unde dacă ai probleme de sănătate ești deja exclus”.

Dar iată întreg vloggul: