Sari la conținut

Vi s-a anulat zborul? Legislația europeană îți permite să ceri despăgubiri de până la 600 de euro

21/06/2022 06:36

Știri diaspora – Vi s-a anulat zborul? Legislația europeană îți permite să ceri despăgubiri de până la 600 de euro.

Legislația europeană le permite celor ce au de suferit din cauza unui zbor anulat să ceară companiei de transport o compensație ce poate ajunge și la 600 de euro.

În plus, după cum a stabilit Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) acum câteva luni, zboruri anulate sunt considerate (și astfel dau dreptul la compensație) și cele cărora plecarea le este mutată mai devreme cu mai mult de o oră și cele ce au o întârziere mai mare de trei ore.

Roaming gratuit în UE până în 2032, fără taxe suplimentare pentru apeluri și internet

Vi s-a anulat zborul? Ce spune legislația europeană

Mai exact, în funcție de distanțele ce ar fi trebuit parcurse cu avionul, în cazul unui zbor anulat se acordă următoarele despăgubiri:

  • 250 de euro – pentru toate zborurile de 1.500 de kilometri sau mai puțin;
  • 400 de euro – pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 de kilometri și pentru toate zborurile cuprinse între 1.500 și 3.500 de kilometri;
  • 600 de euro – pentru toate zborurile care nu intră sub incidența punctelor de mai sus.

Compensațiile pot fi reduse la jumătate de către compania de transport aerian în situația în care pasagerilor li se oferă redirecționarea spre destinația finală cu un zbor alternativ, a cărui oră de sosire nu depășește ora de sosire prevăzută a zborului rezervat inițial cu mai multe de:

  • două ore – pentru toate zborurile de 1.500 de kilometri sau mai puțin;
  • trei ore – pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 de kilometri și pentru toate celelalte zboruri cuprinse între 1.500 și 3.500 de kilometri;
  • patru ore – pentru toate zborurile care nu se încadrează în categoriile amintite la primele două puncte.

Cum se plătește compensația

Potrivit regulamentului european, compensația se plătește în numerar, prin transfer bancar electronic, ordin de plată bancar sau cec bancar sau, numai cu acordul scris al pasagerului, în bonuri de călătorie și/ sau alte servicii.

În plus, atunci când există mai multe aeroporturi ce deservesc un oraș sau o aglomerare urbană, iar compania aeriană oferă pasagerului un zbor spre un aeroport diferit de cel pentru care s-a făcut rezervarea inițială, operatorul de transport trebuie să suporte costul transferului pasagerului de la aeroportul alternativ fie spre cel inițial, fie spre o altă destinație apropiată convenită cu acesta.

Apoi, după cum a stabilit CJUE în decembrie 2021, în cazul în care o companie aeriană mută mai devreme plecarea unui zbor cu mai mult de o oră, pasagerii au dreptul la compensații și asistență, deoarece acel zbor intră în categoria celor anulate.

De asemenea, în aceeași perioadă, judecătorii CJUE au stabilit că pot fi considerate anulate, adică se pot cere compensații în aceste situații, doar zborurile cu mai mult de trei ore de întârziere.

Mai mult de atât, acum un an, CJUE a decis că simpla deviere a zborului, cauzată de împrejurări excepționale, către un aeroport apropiat, nu conferă pasagerului dreptul la o compensație, așa cum se întâmplă în cazul  anulării sau a unei întârzieri prelungite la sosire. Totuși, compania aeriană trebuie să suporte, din proprie inițiativă, costul transferului pasagerului spre aeroportul de destinație prevăzut inițial sau, dacă așa este convenit, spre o altă destinație apropiată.

surse: avocatnet.ro, ziarul romanesc.at

Etichete: