
Vești excelente pentru angajații din Austria! Începând cu 1 ianuarie 2026, contribuțiile acumulate în conturile de pensii vor fi majorate automat cu 7,3%, cea mai mare creștere din istoria sistemului. Măsura reprezintă o „reevaluare” a conturilor de pensii (Aufwertung der Pensionskonten) și se aplică doar persoanelor active, nu pensionarilor actuali.
Vești excelente pentru angajații din Austria
Creșterea semnificativă se datorează inflației ridicate din ultimii ani, care a dus și la creșteri salariale pe măsură. Formula de indexare folosită de Ministerul Muncii și Afacerilor Sociale ține cont de evoluția medie a salariilor din ultimii doi ani – motiv pentru care efectul se resimte abia acum. „Este o consecință firească a dezvoltării economice. Cei care au contribuit la sistem beneficiază de o corecție puternică a valorii contului lor de pensie”, a explicat experta Wifo, Christine Mayrhuber, pentru Finanz.at.
Potrivit calculelor publicate de Finanz.at, ajustarea de 7,3% aduce o creștere considerabilă a „gutschriftului” (soldul contului de pensie), adică a sumei care reflectă dreptul acumulat până acum:
Vârsta | Creștere estimată pentru bărbați | Creștere estimată pentru femei |
---|---|---|
60 de ani | +2.520 € (de la 34.526 € la 37.046 €) | +1.555 € (de la 21.297 € la 22.852 €) |
50 de ani | +1.720 € | +1.109 € |
40 de ani | +932 € | +750 € |
Această creștere se aplică automat, fără a fi nevoie de cerere din partea angajaților.
>>> Citiți și: Record la ajutoare sociale în Viena: câți bani primește o familie cu 12 copii – ”Trebuie pus un capac!”
Ce se întâmplă cu pensionarii actuali
Cei aflați deja la pensie nu beneficiază de această „reevaluare” a conturilor, însă vor primi o majorare separată a pensiei de până la 67,50 euro brut lunar, echivalent cu până la 945 euro pe an. Creșterea se aplică tot din ianuarie 2026, iar calculul exact depinde de cuantumul pensiei individuale. În plus, eliminarea „caltei progresii” (Kalte Progression) va aduce și un mic plus la venitul net.
Deși vestea este excelentă pentru viitorii pensionari, cei cu venituri mari vor resimți și creșterea bazei maxime de contribuție la asigurările sociale. Practic, în 2026 aceștia vor plăti contribuții mai mari, ceea ce va reduce ușor salariul net. „Pentru unii angajați cu venituri peste medie, creșterea pensiei viitoare vine cu un cost imediat: contribuții mai ridicate la sistemul de asigurări sociale”, notează Finanz.at.
>>> Citiți și: „Bonusul climatic a revenit!” – Avertisment pentru populația din Austria
Inflația, motorul din spatele creșterii record
Din 2015 până recent, indexările anuale ale conturilor de pensii au fost în general sub 3%. În 2025 s-a atins deja un record de 6,3%, iar pentru 2026 se anunță un nou vârf de 7,3%, ceea ce arată impactul direct al inflației asupra sistemului.
Propunerile de „plafonare” a formulei de calcul – menite să reducă presiunea bugetară – au fost respinse, astfel că reevaluarea completă va fi aplicată integral. „Pentru angajați, este o veste foarte bună: pensia viitoare crește semnificativ, automat și fără intervenție politică”, concluzionează analiza Finanz.at.