Un accident soldat cu 23 de victime s-a produs miercuri în localitatea Arbore din judeţul Suceava. Șoferul vinovat de accident trebuia să fie în carantină pentru că venise recent din Austria.
Conform polițiștilor suceveni, accidentul s-a produs din cauza unui șofer de 21 de ani din Cajvana care nu a păstrat distanța față de un autoturism din fața sa care încetinise, a acroșat mașina respectivă și apoi a pătruns pe contrasens, lovind un microbuz şcolar în care se aflau 19 copii, elevi de la Liceul din Cajvana, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani. Din cauza numărului mare de victime, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.
Toți adolescenții din microbuz au fost transportați la spital, niciunul dintre ei nefiind rănit grav.
Leziuni mai grave au suferit însă persoanele aflate în autoturismul care a intrat pe contrasens și a lovit frontal microbuzul elevilor. Şi acestea au fost transportate la spital în Suceava. Maşina era condusă de un tânăr de 21 de ani, despre care oamenii legii au descoperit în urma verificărilor că trebuia să se afle în carantină deoarece se întorsese recent din Austria, ţară aflată în „zona galbenă”, potrivit România TV.