Sari la conținut

Vecinii Austriei aplică restricții dure împotriva epidemiei: Cehia a intrat în stare de urgență, Ungaria a interzis accesul străinilor

05/10/2020 08:11 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:45

O nouă stare de urgenţă a intrat în vigoare la nivel naţional în Cehia, la miezul nopţii de duminică spre luni. Totodată, Ungaria a prelungit cu o lună, până la sfârşitul lui octombrie, măsurile restrictive privind accesul în ţară introduse de la 1 septembrie în vederea prevenirii extinderii epidemiei de COVID-19

Republica Cehă

Guvernul ceh al premierului Andrej Babis a decis să declare starea de urgenţă din cauza „creşterii semnificative” a numărului de infectări cu noul coronavirus. Executivul poate, în acest context, să restricţioneze libertatea de întrunire a cetăţenilor, iar instanţele vor putea percepe amenzi mai mari pentru încălcarea liniilor directoare privind siguranţa medicală.

Starea de urgenţă a mai fost instituită de la mijlocul lunii martie până la mijlocul lunii mai, însă de data aceasta frontierele Cehiei vor rămâne deschise. La evenimente şi adunări publice, numărul maxim de participanţi este de 10 în interior şi 20 în aer liber. Evenimentele sportive profesioniste vor avea loc fără spectatori.

Companiile, magazinele şi restaurantele nu sunt afectate de aceste noi reglementări. Un nou record al numărului de contaminări zilnice cu COVID-19 a fost atins vineri, când s-au înregistrat 3.792 de cazuri.

Potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor, o medie de 303.3 persoane la 100.000 de locuitori a fost infectată în Cehia în ultimele 14 zile. Spania este singura ţară care o depăşeste, cu o medie de 319.3 la suta de mii de locuitori. 

Ungaria

Rămâne astfel interzis accesul străinilor în Ungaria, cu excepţia tranzitului, călătoriilor de afaceri sau umanitare, convoaielor militare, participării la evenimente importante sportive, culturale şi religioase, exceptaţi fiind şi cetăţenii străini care lucrează în Ungaria, diplomaţii sau alte persoane aflate în călătorii oficiale.

Cetăţenii ungari reveniţi din străinătate trebuie să rămână în carantină sau să obţină două rezultate negative la testul de COVID-19.

Printre alte măsuri aplicate începând din 1 septembrie, măştile au devenit obligatorii în transportul public şi în spaţiile închise (nepurtarea lor fiind sancţionată cu o amendă de 50.000 de forinţi – 138 de euro), cluburile şi barurile se închid cel târziu la ora 23:00 şi au fost interzise vizitele în spitale şi cămine de bătrâni. Aceste măsuri rămân de asemenea în vigoare.

În ultimele 24 de ore în Ungaria au fost confirmate 848 de noi cazuri de COVID-19 , în timp ce bilanțul deceselor asociate noului coronavirus de la începutul epidemiei a ajuns la un total de 781.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

Etichete: